Proiectul USL de introducere a uniformelor în şcoli şi grădiniţe stârneşte controverse

Data publicării:
BETA uniforme

La școala generală Oltea Doamna doar elevii din clasele primare sunt obligați să se îmbrace la fel. Părinţii şi învăţătorii au căzut de acord ca şcolarii să poarte o cămașă albă sau albastră, o vestă şi blugi sau fustă în cazul fetelor. Nu contează proveniența hainelor, care trebuie doar să aibe aceeaşi culoare. Singurul acesoriu pentru care părinții l-au cumpărat în comun a fost ecusonul. Ideea uniformei a fost acceptată repede de elevi.

"Este comodă și dimineața nu trebuie să mă gândesc la hainele cu care mă îmbrac. Uniforma ne reprezintă și suntem mândri că purtăm numele școlii noastre."

Nu la fel gândesc elevii din clasele gimnaziale. "Elevul are dreptul să își aleagă hainele atât timp cât este decent și nu încalcă limitele."

Liceenii consideră că introducerea uniformelor este o "idee comunistă"

Liceenii sunt de-a dreptul radicali, iar opinia lor este susţinută de profesori. "Este o idee comunistă și sunt împotriva a tot ce este totalitar. Nu este comodă."

"Puterea economică a familiilor, în cele mai multe cazuri, nu permite achiziționarea unei uniforme sau înlocuirea periodică a acesteia, având în vedere că elevii cresc se dezvoltă mult", este de părere prof. Virgil Blage, directorul Colegiului Tehnic Partenie Cosma din Oradea.

Singura şcoală din Oradea care a păstrat obligativitatea purtării uniformei de către toţi elevii este Liceul Teoretic Aurel Lazăr. Introduse în urmă cu 8 ani sacourile albastre sunt nelipsite din garderoba şcolarilor.

Proiectul de introducere a uniformei în şcoli şi grădiniţe a fost semnat de 70 de deputați USL şi a fost depus în Senat. În urmă cu 6 luni, parlamentarii au respins o iniţiativă similară a Opoziției.

reporter: Claudiu Mihuț
operator: Monica Pop
editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...