Promisiuni CJ Bihor: 63 de kilometri de drumuri, reabilitați în 2018

Data publicării:
drumuri conferinta mang

63 de kilometri de drumuri județene vor fi reabilitați în 2018. Este promisiunea conducerii Consiliului Județean, anunțată marţi de vicepreședintele Ioan Mang. Acesta a precizat că în cei opt ani în care PNL a condus județul au fost reabilitați doar 130 de kilometri de șosele județene.

"Opt ani de zile au fost la putere (PNL - n.n.) și au făcut 130 de kilometri. (...) Dacă ei nu au fost în stare să facă nimic, noi facem peste tot. Nu putem face într-un an toate drumurile", a declarat Ioan Mang, vicepreședintele CJ Bihor.

Declarația lui Ioan Mang este o replicã datã liderului consilierilor PNL din administrația bihoreanã, Ionel Avrigeanu. Sãptãmâna trecutã acesta a acuzat cã vor fi reabilitate drumuri aflate în stare bunã, în detrimentul altora care au nevoie de lucrãri.

Potrivit șefilor Consiliului Județean, vor fi refãcuți 50 de kilometri de pe mai multe sectoare de drumuri județene. Costurile se ridicã la 9 milioane de lei. La aceștia se vor adãuga 13 kilometri, a anunțat Ioan Mang.

"Care e stadiul în acest moment? 24,925 au fost deja realizați, 11,1 kilometri sunt în lucru, 7,3 kilometri sunt în execuție, adică urmează să fie executați în zilele următoare și 6,675 kilometri sunt în curs de contractare."

Din cei 900 de kilometri de drumuri județene, aproape 100 reprezintã drumuri pietruite și de pãmânt. Și aceste porțiuni vor fi asfaltate pânã în 2020, promit șefii județului.

Reporter: Bianca Firezar
Operator: Constantin Gheorghiță

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Detalii cumplite! Ce a făcut-o pe ursoaică să renunţe la atacul din Predeal. Cum l-a sfâşiat pe şeful...
Digi FM
A fost ridicat premiul de peste 6 milioane de euro de la Loto 6/49. Cine este câştigătorul
Pro FM
Kanye West spune că nu a vrut copii cu Kim Kardashian: "Nu mi-am dorit copii cu această persoană după primele...
Film Now
Schimbări majore pentru următorul film James Bond. Ce planuri ar avea noua conducere a francizei
Adevarul
Distracție în paradisul din Maldive cu doar 30 de euro. Un vlogger ne arată ce nu vor agențiile de turism să...
Newsweek
Ministrul muncii spune dacă pensiile mai cresc în 2025. Cum explică tăierea cu 12% din ianuarie?
Digi FM
Cum a convins-o Salman Khan pe Iulia Vântur să se apuce de muzică în India: "Mi-au trebuit ani să dovedesc...
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Clienții unui magazin din Ohio, hărțuiți de o găscă ostilă. Personalul este în alertă: „Nu sunteți în...
Film Now
Harrison Ford și Calista Flockhart, un cuplu ca oricare altul. Sărut tandru în metroul din New York, călători...
UTV
Connect-R îi cere scuze lui Tudor Chirilă. „Nu vreau ca el să rămână cu această etichetă de om care...