Protest spontan la Spitalul Municipal din Oradea

Data publicării:
protest spital

Protestatarii spun că au aflat de intenţia autorităţilor locale, care administrează spitalele din oraş, de a le tăia din sporuri. Astfel, acestea ar ajunge de la 85% din valoarea salariului de angajare, respectiv 75% la 50% din această sumă.

Nemulţumiţii au fost primiţi de managerul Spitalului Municipal din Oradea, doctorul Ovidiu Pop, cu care poartă au purtat discuţii. Acesta le-a explicat că e nevoie de aceste reduceri pentru că unităţile medicale se confruntă cu o acută lipsă de bani.

Potrivit managerului Ovidiu Pop, pierderile sunt de 1,5 milioane de lei pe lună din cauza nealocării de către CAS a banilor necesari pentru funcţionarea spitalelor. 

"În aceste condiţii, avem trei soluţii: fie tăiem din medicamentele destinate pacienţilor şi îi trimitem să le cumpere, fie eliminăm tichetele de masă ale angajaţilor, fie diminuăm sporurile variabile", a precizat doctorul Ovidiu Pop. 

Salarii şi personalul nu pot fi reduse

Aceste soluţii sunt obligatorii în condiţiile în care salariile de încadrare nu pot fi reduse, iar numărul de personal nu poate fi restrâns sub normele impuse de minister. 

Protestatarii califică incorectă propunerea de tăiere a sporurilor: "E injust ca deficitul înregistrat de spital să fie acoperit doar de o parte a angajaţilor." Ei au sugerat să fie luată în calcul tăierea tichetelor de masă, care se acordă acum întregului personal de la Spitalul Municipal. 

Dacă solicitările nu le vor fi ascultate, angajaţii nemulţumiţi au ameninţat că vor intra luni în grevă japoneză, iar miercuri se vor alătura colegilor din Bucureşti, într-o acţiune de protest împotriva Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri