Regina serelor, după gratii. Maria Schutz a fost condamnată la 10 ani de închisoare pentru falimentarea serelor Codlea şi Orser

Data publicării:
maria schutz

"Clădiri abandonate, cu geamuri sparte şi foarte mult moloz. Cam asta este tot ce a mai rămas din serele din Oradea, care in fiecare an produceau milioane de flori şi mii de tone de legume, ce erau duse apoi la export. Serele erau încălzite cu apă termală, ceea ce reprezenta o noutate la vremea aceea pentru România", a relatat Florina Fofiu, reporter Digi24 Oradea.

Privatizarea din 2000 a serelor din Oradea şi din Codlea a înseamnat începutul sfârşitului pentru aceste unităţi de producţie. Cumpărate cu 1,8 milioane de euro în anul 2000, serele au fost vândute bucată cu bucată la fier vechi.

"Sere Codlea a fost privatizată în anul 2000, când firma din Dolj, detinută de Maria Schutz, a cumpărat pachetul majoritar de acţiuni de la Agenţia Domeniilor Statului. Astfel, după privatizare, vânzarile au început să scadă, tot mai mult muncitori au fost daţi afară, iar bunurile au fost înstrăinate. În loc să facă noi investitii, noul proprietar al companiei a vândut serele bucată cu bucată, la fier vechi. Astfel că, din cele 60 de hectare, cât ocupau serele, acum nu a mai rămas nimic", a aflat Delia Puşcă, corespondent Digi24 Braşov.

Procesul care s-a încheiat săptămâna aceasta a durat aproape şapte ani. În 2007 Maria Schutz a fost trimisă în judecată de către procurorii DNA Oradea pentru trei infracţiuni de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi două infracţiuni de bancrută frauduloasă în formă continuată. Soluţia a fost dată în regim de urgenţă, deoarece luna viitoare răspunderea penală pentru infracţiunile care le-au fost imputate Mariei Schutz şi complicilor ei s-ar fi prescris.

"Toată lumea a făcut tot ce a putut spre a încerca să intervină prescripţia, amânări, chestiuni prealabile, care erau scoase pe rând de către distinşii reprezentanţi ai inculpaţilor", îşi aminteşte Nicoleta Ghirdan Sălăgian, avocat serelor din Oradea.

Sentinţa în cazul Mariei Schutz a fost dată luni seara, de Curtea de Apel Oradea, care a a confirmat verdictul iniţial dat de Tribunalul Bihor.

Claudia Rus, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel din Oradea: "Apelurile declarate de inculpaţi şi de părţile responsabile civilmente împotriva aceleiaşi sentinţe au fost respinse ca nefondate, menţinându-se condamnarea inculpatei Schutz Maria la pedeapsa de 10 ani închisoare cu executare în detenţie."

Complicii Mariei Schutz, Corneliu Popa şi Mihai Ciobanu, au fost condamnaţi la câte 6 ani de închisoare, iar Ion Dascălu, partenerul femeii, a fost achitat pentru prescrierea faptelor.

Pe lângă încarcerare, inculpaţii mai au plătit şi 13 milioane de lei pentru debitele acumulate de sere după privatizare.

Reporteri: Gabriel Bonaciu, Florina Fofiu, Delia Puşcă
Operatori: Robert Rezmuves, Zoltan Racz

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Surpriza din declarația de avere a lui Victor Ponta! În ce și-a investit banii candidatul
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Pro FM
Justin și Hailey Bieber, luați peste picior de fani. Sunt acuzați că au copiat vacanța Selenei: „Aceeași...
Film Now
Macaulay Culkin a câștigat milioane de dolari încă din copilărie, dar nu știe să conducă. Brenda Song l-a dat...
Adevarul
Rivalii chinezi ar putea îngropa Tesla. O nouă tehnologie de încărcare a companiei chineze BYD oferă o...
Newsweek
Pensia limită de vârstă poate fi respinsă de Casele de Pensii. Din ce motive pot fi refuzate actele
Digi FM
Mitică Dragomir, dezvăluiri despre divorțul lui Dan Șucu: „Nu e normal să îi dai soției tale jumătate din...
Digi World
De cât somn avem cu adevărat nevoie? Cercetătorii dezvăluie ce se întâmplă cu creierul atunci când nu dormim...
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Fiul lui Robert De Niro s-a transformat radical. Aaron Kendrick, surprins de paparazzi cu părul roz și tocuri
UTV
Mădălina Ghenea a defilat în lenjerie intimă pe străzile din New York. Actrița a întors toate privirile