Salină împotriva emisiilor de gaze în cea mai poluată zonă a Bihorului

Data publicării:
salina 300115

Conform datelor medicale din comună, aproximativ cinci sute de persoane suferă de diferite afecţiuni ale sistemului respirator. Dintre acestea, mai bine de jumătate sunt copii care au probleme acute.

"Exploatarea țițeiului în Surplacu de Barcău se face de peste 50 de ani. Combustia subterană evident că aruncă în aer produși de ardere a țițeiului care au efecte nocive asupra sănătății, mai ales pentru afecțiunile aparatului respirator de tip astm bronșic, bronșite cronice emfizem pulmonar", susţine dr. Ioan Purcar, medic de familie.

Situaţia alarmantă din comuna bihoreană a intrat în urmă cu doi ani în atenţia Parlamentului, după ce deputatul Adrian Merka a iniţiat un proiect de lege prin care localnicii să aibă parte de mai multe facilităţi.

"M-am referit la sprijinul pe care statul poate să îl acorde celor care au lucrat în zona Surplacului de Barcău, care trăiesc în continuare acolo. E un cost mult mai mic dacă sosesc specialiști o dată pe an să facă anumite analize", este de părere deputatul Merka.

Pentru a trata afecţiunile sistemului respirator, un grup de voluntari din comună a avut în urmă cu doi ani ideea de a propune un proiect pentru amenajarea unei saline în Suplacu de Barcău.

"Se potrivea perfect cu clădirea pe care o aveam noi pusă la dispoziție de școală. E vorba de o pivniță și acesta a fost punctul în care am decis că vom face o salină", îşi aminteşte Olimpia Dragoș, psiholog școlar.

Printr-un parteneriat public-privat, construcţia salinei artificiale a început anul trecut.

"Cofinanțarea din partea primăriei a fost de 6000 de euro. Această idee am susținut-o mai ales ținând cont de faptul că Suplacu de Barcău este o zonă afectată de noxe", spune Nicolae Tivadar, primarul comunei Suplacu de Barcău.

Pentru a stimula imunitatea și a lupta împotriva bolilor respiratorii sunt necesare minimum 15 ședințe de câte o oră, spun medicii.

Salina artificială din Suplacu de Barcău poate fi vizitată de luni până sâmbătă, iar preţul de intrare este de 10 lei pentru adulţi şi cinci lei pentru copii.

Reporter: Mariana Gurgu
Operator: Constantin Gheorghiță

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Detalii cumplite! Ce a făcut-o pe ursoaică să renunţe la atacul din Predeal. Cum l-a sfâşiat pe şeful...
Digi FM
Tragedia tinereții lui Val Kilmer: și-a pierdut fratele mai mic, care s-a înecat în piscină: "Nu am revenit...
Pro FM
Kanye West spune că nu a vrut copii cu Kim Kardashian: "Nu mi-am dorit copii cu această persoană după primele...
Film Now
Val Kilmer, actorul din Top Gun și Batman, a murit la 65 de ani. Fiica lui a spus de ce s-a stins
Adevarul
Distracție în paradisul din Maldive cu doar 30 de euro. Un vlogger ne arată ce nu vor agențiile de turism să...
Newsweek
Ministrul muncii spune dacă pensiile mai cresc în 2025. Cum explică tăierea cu 12% din ianuarie?
Digi FM
Tragedia tinereții lui Val Kilmer: și-a pierdut fratele mai mic, care s-a înecat în piscină: "Nu am revenit...
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Clienții unui magazin din Ohio, hărțuiți de o găscă ostilă. Personalul este în alertă: „Nu sunteți în...
Film Now
Val Kilmer, ultima postare pe rețelele sociale. Ce a transmis actorul cu mai puțin de două luni înainte de...
UTV
Connect-R îi cere scuze lui Tudor Chirilă. „Nu vreau ca el să rămână cu această etichetă de om care...