Seceta face ravagii în Maramureş. Culturile de porumb şi legume sunt compromise aproape în totalitate 

Data publicării:
agricultura

În Maramureş nu a mai plouat de câteva săptămâni, astfel că fermierii au început să contabilizeze pagubele. În unele zone cultura de legume este distrusă în totalitate, iar porumbul şi floarea soarelui au început să se usuce. Pământul e crăpat din cauza secetei, iar agricultorii nu mai au apă nici în fântâni.

"În jur de 60% din recolta de anul acesta s-a dus din cauza temperaturilor ridicate. S-au înmulţit foarte mult dăunătorii", spune un fermier. Altul a constatat: "Mălaiul deja s-a uscat, s-a copt aşa rapid cu pănuşe cu tot, aproape că putem să-l culegem; fasole nu este..."

Pentru că nu mai au apă ca să potolească setea animalelor, mulţi au chemat în ajutor pomperii care în ultimele săptămâni au făcut mai multe transporturi în zonele afectate de secetă.

"Zonele în care pompierii maramureşeni au transportat apă au fost Sighet, Cicârlău, Seini, Ilba, în jurul Băii Mari, Şomcuta, Valea Chioarului", a detaliat lt. Oana Alexa Gonczi, purtătorul de cuvânt al ISU Maramureş.

Dacă nu va ploua în perioada următoare, fermierii se tem că nu vor putea însămânţa nici culturile de toamnă.

"Terenul este întărit, nu se poate ara în condiţii normale - cheltuielile sunt pe măsură - şi nu se va putea însămânţa dacă mai continuă seceta", confirmă Virgil Ţânţaş, directorul Direcţiei Agricole Maramureş.

În Maramureş există 18 mii de hectare de porumb şi alte câteva mii cu floarea soarelui şi legume. Dacă vor pierde recoltele, agricultorii spun că vor cere despăgubiri de la Guvern.

Redactor: Florina Fofiu
Operator: Kristian Kosa
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Schimbare importantă pentru locatarii de blocuri: Cum vor fi convocați de acum proprietarii la ședințele...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Adevărul despre zvonurile potrivit cărora Enrique Iglesias și Anna Kournikova ar urma să-și mărească familia...
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
Adevarul
Un expert de top dezvăluie primul semn șocant al unui tip de demență care apare în jurul vârstei de 30 de...
Newsweek
Veste rea: Toți pensionarii vor plăti CASS la pensie. Pragul de 3000 lei va fi eliminat. De când?
Digi FM
Cum a ajuns un tânăr român să trăiască în cel mai izolat oraș din Alaska: „Singura cale de intrare și ieșire...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie