Tăierile de lemne, verificate prin satelit

Data publicării:
lemne

Cu ajutorul unui telefon inteligent, un inspector de regim silvic poate afla pe loc dacă lemnele din faţa lui au fost tăiate sau nu în mod legal. Este suficient să verifice prin sistemele de satelit dacă firma care a exploatat pădurea a obţinut un cod pentru cantitatea tăiată.

Acesta este emis prin intermediul unei aplicaţii online care face legătura cu o bază de date naţională, gestionată de Ministerul Mediului. De pe telefon sau de pe o tabletă, cei care taie lemnele trimit acesteia toate informaţiile şi primesc pe loc codul solicitat.

"Doar atingem la specie şi se deschid speciile. De exemplu fag. Aici vine sortimentul, bifăm şi se vor deschide, să zicem că aici este lemn de foc, după care alegem aici cantitatea", explică Flavius Toma, consilier în cadrul ITRSV Oradea.

"Primim un cod imediat de pe internet şi trecem codul pe aviz. Aşa pot verifica pe drum dacă este oprit. Introduce codul şi apare tot de unde a plecat unde merge, ce cantitate are", completează Anamaria Koteles, reprezentanta unui depozit de lemn.

Dacian Iova, inspectorul şef al ITRSV Oradea: "Orice aviz de însoţire a materialului lemnos trebuie să conţină acest cod unic. În caz contrar, se suspendă acordul de distribuţie şi folosirea avizelor de însoţire."

SUMAL - sistemul de urmărire a masei lemnoase - este operaţional din 2008, dar abia din acest an permite verificarea în timp real a tăierilor din păduri şi a transporturilor de lemn.

"Emiterea codului unic şi a avizelor de însoţire sunt monitorizate, în sensul că se dau coordonatele minut, longitudine, latitudine. Practic, nu mai poţi să faci acţiuni ilicite", susţine şeful ITRSV Oradea.

Deocamdată, sistemul funcţionează experimental în 6 judeţe, printre care şi Bihorul.

"Deja se simte că acest sistem aduce beneficii şi spaţiul în care un lemn tăiat ilegal poate să intre în economie va fi foarte foarte restrâns", a observat Attila Korodi, ministrul Mediului.

"Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bihor a luat toate măsurile necesare ca poliţiştii competenţi în domeniul prevenirii şi combaterii faptelor la regimul silvic să poată accesa baza de date naţională a ministerului mediului şi schimbărilor climatice pentru urmărirea traseului materialului lemnos", a precizat comisarul Ioana Indrieş, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

Din noiembrie, programul de urmărite prin satelit a lemnelor va deveni funcţional în toată ţara.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Robert Rezmuves

Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri