TENIS. Cupa CSM Oradea, în weekend

Data publicării:
sport tenis cupa csm

Ediţia 2017 a Cupei CSM la tenis de câmp va deschide în acest weekend sezonul „sportului alb" în aer liber. Etapă a Circuitului Naţional de tenis, turneul se adresează sportivilor de la categoria 14 ani.

La start şi-au anunţat prezenţa tenismeni din top 20. Dintre cei înscrişi, 15 sportivi sunt de la cluburi din Bihor, opt băieţi şi şapte fete.

„Avem două tablouri de simplu şi două tablouri de dublu. La categoria de băieţi s-au înscris 16 băieţi plus un wild card, un băiat va primi un wild card, iar la fete avem 20 de fete înscrise pentru acest turneu”, susţine Nicuşor Vaşadi, directorul sportiv al CSM Oradea.

Turneul de categoria A, ce va fi supervizat de arbitrul acreditat ITF Elek Benedek, are şi premii pe măsură. Sportivul de pe locul I va pleca de la Oradea cu 625 de puncte, în vreme ce jucătorii de pe locurile al doilea și al treilea vor primi 500 de puncte, respectiv 375 de puncte. La acestea se vor adăuga şi premii în materiale sportive.

„M-aş bucura să câştige cei din Oradea, ţinând cont că avem concurenţi din Baia Mare, Satu Mare, Tg. Mureş şi din Bucureşti. Până la urmă pentru ei contează foarte mult să lege mai multe turnee”, consideră Vaşadi.

Dacă vremea nu va fi favorabilă, turneul se va desfășura în patru terenuri acoperite cu un balon.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Constantin Gheorghiţă
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...