Tiroliană, călărie şi porumb fiert la "Caii din Vale", lângă Băile Felix

Data actualizării: Data publicării:
caii din Vale

Călărie, coborâre pe tiroliană şi... porumb fiert. Astfel şi-au petrecut ziua zecile de turişti care au ajuns la o bază de agrement de lângă staţiunea Băile Felix. Indiferent de vârstă, au încercat adrenalină oferită de coborârea în viteză pe coardă sau relaxarea plimbării în şa. Copiii au avut la dispoziţie locuri de joacă, animale de companie şi un lac pentru bărcuţe.

Primii vizitatori au venit de dimineață la baza de agrement "Caii din Vale" de lângă Băile Felix. Curioși, au ascultat sfaturile gazdelor și au urcat în șa. Experiența plimbării călare i-a încântat mai ales pe copii.

"Foarte frumos, mi-a plăcut mult. Am avut curajul să mă duc. N-am fost niciodată pe cal şi am vrut să mă duc să văd cum e", spune o fată.

"Foarte mulţi copii vin, socializează cu calul, urcă pe cal şi văd animalul atât de mare - eu sunt acolo pe spatele lui, singur. Deci e foarte benefic pentru sufletul copiilor", spune Gabriella Farkas, instructor echitaţie.

Şi tiroliana a avut mare priză la public.

"- Am văzut că te-ai dat şi cu tiroliana.
- Da, e prima oară şi crede-mă că a fost ciudat, dar în acelaşi timp, o senzaţie din aia faină", spune un băiat.

Cei care au ajuns în zonă au putut să admire poneii, căprioarele sau iepurii sau să petreacă în aer liber.

"- E un loc potrivit pentru recreere, relaxare?
- Da, cu siguranţă, sunt diferite variante în care poţi să te bucuri de tiroliană şi trasul cu arcul, călăritul."

Administratorii bazei de agrement le-au pregătit o supriză vizitatorilor.

"Am fiert un ceaun de porumb şi îi aşteptăm cu drag să servească porumb fiert din partea casei. Ne bucurăm că vin familii cu copii care aleg să petreacă o zi întreagă sau orişicum ore alături de noi şi de activităţile pe care le oferim", susţine Alina Silaghi, administratorul bazei de agrement.

Baza de agrement de la Betfia se află la doar 13 kilometri de Oradea.

Reporter: Anca Deac
Operator: Norbert Hegedus

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuvântul din limba română pe care 70% dintre români îl scriu greșit. E folosit des, dar mulți nu știu forma...
Digi FM
Un român care lucrează în Elveția, viral pe TikTok, după ce a dezvăluit câți bani câștigă în fiecare lună...
Pro FM
Roxana Nemeș a avut mult de tras până să fie gravidă. A făcut patru fertilizări in vitro: "M-am aruncat în...
Film Now
Clint Eastwood, declarații despre interviul care a făcut înconjurul lumii: „E în întregime fals!”
Adevarul
Operațiune ca în filme: Falși polițiști au „percheziționat” un apartament din Brașov și au plecat cu...
Newsweek
Ce asigurări vor plăti pensionarii în funcție de pensia pe care o primesc? Se ajunge și la 400 lei
Digi FM
Dan Tanasă de la AUR, sancționat de internauți, după un comentariu la pozele Andreei Bălan: "De asta te-a...
Digi World
Mărturisirile emoționante ale unei femei care susține că a fost în moarte clinică timp de 24 de minute...
Digi Animal World
Reacția unui taur când este urmărit de doi jaguari. Animalul nu s-a lăsat deloc intimidat de feline
Film Now
Halle Berry, după ce a fost criticată pentru că s-a filmat în pat, alături de iubitul ei, de Ziua Mamei...
UTV
Roxana Nemeș este însărcinată cu gemeni, după 5 ani de luptă și patru fertilizări in vitro: „M-am aruncat în...