Trei colegii tehnice din Oradea realizează bănci pentru şcoli şi staţii de autobuz din oraş

Data publicării:
banci

În atelierul colegiului tehnic "Andrei Şaguna" elevii au început deja să lucreze pentru comenzile de mobilier urban ori bănci școlare.

"Elevii vor avea de executat la orele de instruire practică, vor executa niște mese, scaune și aici vor face toate operațiunile de lăcătușerie care trebuie făcute în cursul unui an școlar", spune Iosif Kovacs, maistru, Colegiul Tehnic "Andrei Șaguna" din Oradea.

Elevii consideră că "este un lucru bun, pentru că astfel învățăm să lucrăm mai bine și ne ajută profesorul."

Deja o parte din băncile realizate de elevii colegiului au ajuns în parcul industrial, unde au fost amplasate în staţiile de autobuz. Alte 30 de bănci vor fi realizate în trei colegii din oraş, pentru acelaşi client.

"În acest proiect au fost implicate 3 colegii tehnice, colegiul tehnic Andrei Șaguna, colegiul Constantin Brâncuși și Traian Vuia. Bugetul alocat acestui proiect a fost de 4 mii de lei și a constat în executarea a 40 de bănci din lemn", susţine Mihaela Pop Coț, reprezentant al parcului industrial din Oradea.

Pentru realizarea băncilor ce vor fi amplasate în mai multe şcoli din oraş, colegiile tehnice au încheiat un parteneriat cu primăria. Aceasta le oferă materia primă necesară.

"Avantajul primăriei este acela că va comanda bănci pentru care va plăti doar materia primă nu și manopera iar avantajul elevilor este că vor face practică", spune Anca Sas, purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea.

Costul unei bănci realizate de elevii orădeni nu trece de 100 de lei, față de peste 300 de lei, cât este preţul pe piaţă.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Robert Rezmuves

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Putin nu a greșit atât de mult. Ne urăsc cu adevărat". Rușii fugiți de frica războiului se întorc și ajută...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
De ce nu se afișează Lidia Buble cu iubitul ei, un afacerist de 62 de ani: „Când o să fie să mă mărit, o să...
Film Now
"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de...
Adevarul
Angajator criticat, după ce un tânăr a refuzat să acorde 90 de minute unui test de selecție pentru că „părea...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
O mamă nu și-a crezut copilul care îi spunea că are monștri în dormitor. Problema era mult mai gravă: „S-a...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Porecla adorabilă pe care a primit-o Ryan Gosling de la fiicele lui: „Mă dau gata de fiecare dată!”