Un medic din Aleșd, comportament confuz și instabil

Data publicării:
medic alesd

Un medic ginecolog din Aleșd a fost surprins în ipostaze mai puțin obișnuite. Doctorul a fost filmat în timp ce avea un comportament confuz, iar cel care l-a înregistrat susține că medicul ar consuma alcool și... substanțe interzise. Managerul spitalului spune că până acum nu a primit nicio sesizare din partea pacienților. Comisia de disciplină va stabili dacă doctorul este vinovat sau nu.

Confuz, puțin instabil și cu o privire speriată. Așa a fost surprins medicul Joseph Racz într-o înregistrare făcută la sfârșitul anului trecut și publicată acum pe rețelele de socializare. Autorul filmului susține că doctorul se prezintă adesea drogat la serviciu sau sub influența băuturilor alcoolice, însă nu a fost sancționat niciodată până acum.

Managerul Spitalului Orăşenesc din Aleşd spune că nu a primit nicio sesizare din partea pacienților în ceea ce priveşte comportamentul doctorului.

Florin Creț, managerul Spitalului Orașenesc din Aleșd: "Noi ne-am autosesizat în baza acelui filmuleţ care apăruse pe reţelele de socializare. Vreau să vă spun că nu a avut antecedente."

În martie, însă, același manager a cerut prelevarea de la medic de probe biologice pentru depistarea alcoolului și substanțelor interzise.

Florin Creț, managerul Spitalului Orășenesc din Aleșd: "Dânsul nu a avut nimic alcoolemie, asta pot să vă spun, mai multe detalii nu pot să vă dau pentru că sunt chestiuni confidenţiale care ţin direct de persoana domnului doctor."

Deși știa încă din octombrie că doctorul Racz are probleme de comportament, conducerea Spitalului Orașenesc din Aleșd a decis: comisia de disciplină se va întruni abia acum. Aceasta va hotărî dacă și cum va fi sancționat medicul care va fi audiat.

Florin Creț, managerul Spitalului Orășenesc din Aleșd: "Am convocat comisia de disciplină care este organul de control la nivel de spital. Colegii mei s-au întâlnit, au făcut un proces verbal de întâlnire prin care dânşii au trimis o citaţie pe numele doctorului Racz prin care îi solicită acestuia să se prezinte în 12, săptămâna curentă, pentru a-şi spune un punct de vedere."

Doctorul ar putea fi sancționat cu amendă sau chiar cu desfacerea contractului. Căutat la cabinet, medicul nu a fost de găsit întrucât se află în concediu de odihnă timp de trei săptămâni.

Anca Deac, jurnalist Digi24 Oradea: "De numele doctorului Racz se leagă și un alt scandal mai vechi, de acum 10 ani. El a fost acuzat atunci de către o tânără că ar fi violat-o chiar pe masa de consultație. Cazul a fost clasat, întrucât presupusa victimă și-a retras plângerea."

Reporter: Anca Deac
Operator: Norbert Hegedus

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensii 2025: cine primește puncte de stabilitate și cum influențează acestea calculul pensiei. Ce spun...
Digi FM
Ce a răspuns George Simion când a fost întrebat dacă Pământul e plat sau rotund. Declarațiile neașteptate pe...
Pro FM
Cum arată Anahi în 2025, la 42 de ani. Artista are doi copii
Film Now
Cine este actorul care l-a învins pe Ashton Kutcher într-un concurs de modeling: „Parcă aș fi câștigat Miss...
Adevarul
Cu cine votează vedetele din România. Între „am toate motivele să-mi fie frică” și „plec din țară, să mor eu!”
Newsweek
Nicușor Dan a zis când se vor indexa pensiile dacă va fi președinte. Condiția ce trebuie îndeplinită
Digi FM
Nicușor Dan și-a arătat diploma de Bacalaureat, după viralizarea unei imagini false. Ce note a luat la examene
Digi World
"Nu e de glumit. Intoxicația cu apă poate fi fatală!". Primele simptome și ce să faci dacă o persoană se...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
Actorul care i-a schimbat viața lui Leonadro DiCaprio: Din când în când, chiar și cei mai discreți giganți...
UTV
Celine Dion, revenire emoționantă la Eurovision 2025: „Nimic nu mi-ar plăcea mai mult decât să fiu cu voi în...