Calmatoarele de viteză te fac... iute la mânie

Data publicării:
calmatoare 1



Aproape 24 de ore din 24, clădirile se zguduie în ritmul anvelopelor care escaladează aceste calmatoare de viteză. Ideea montării acestor calmatoare în sine e bună, căci silește șoferii să încetinească, ca să nu lovească pietonii, însă combinată cu tonajul autovehiculelor care trec pe acolo numai bine nu face construcțiilor din jur: pereții acestora crapă! 

Iată un grupaj video cu traficul rutier, începând cu ora 5 dimineața, peste acest calmator de viteză - înregistrări trimise de către o telespectatoare Digi24 Timișoara!

... si câteva imagini din timpul zilei cu traficul din zonă.

 
"Dorim să vă semnalăm un aspect ingrijorător al circulației auto de pe strada Ion Ionescu de la Brad, strada de categoria a III-a conform clasificării din PUG Timișoara 2012. In ultima perioadă de timp (circa un an de zile), această stradă a devenit, practic, o arteră pentru trafic greu. Începand cu ora 5 dimineața și până noaptea târziu(orele 00.00-01.00) se desfășoara un trafic foarte intens de camioane, inclusiv de tipul celor de mare tonaj. Marea majoritate a acestora urmează traseul Dumbrăvița - Sever Bocu - I.I. Brad - Holdelor - Sf. Ap. Petru si Pavel – Frigului- Demetriade. Practic, această ruta a devenit o "scurtătură" de trafic greu în locul traseului normal Sever Bocu - Div. 9 Cavalerie - Demetriade datorită, probabil, distanței mai scurte și lipsei intersecțiilor semaforizate. 

Semnul de circulatie "obligatoriu inainte pentru camioane" existent pe Demetriade la intersecția cu Frigului nu este respectat, astfel că se ajunge la folosirea acestei rutei scurte (inclusiv str. Ion Ionescu de la Brad), pe sensul de mers catre Dumbrăvița. Iar pe sensul opus, dinspre Dumbrăvița către Demetriade, nu există niciun semn care să interzică accesul camioanelor pe traseul descris mai sus ca "scurtatură", astfel că circulatia pe ruta aceasta este chiar legală. 

În condițiile de trafic de mai sus, poluarea fonică și a aerului au ajuns la cote foarte mari pe str. Ion Ionescu de la Brad. Ar trebui luate măsuri pentru interzicerea sau, măcar, reducerea circulației camioanelor pe strada Ion Ionescu de la Brad. (...) Singurul răspuns primit din partea primăriei la sesizarile făcute (explicând detaliat situația din zonă) a fost: calmatorul a fost montat pentru protecția elevilor. Dar el a fost mutat anul trecut din fața porții la mai mult de 50 m de aceasta (se mai pot vedea urmele vechii locații pe carosabil)

Mă întreb însă de ce elevii au nevoie de protecție numai față de mașinile ce vin DINSPRE Calea Lipovei, nu și față de mașinile ce circula in sens invers.
Normele primăriei indică nivelul mai mare de 75 de dB ca fiind periculos pentru sănătate. La trecerea camioanelor, zgomotele produse depășesc acest nivel.
Soluții posibile la acestă problemă :
- Interzicerea circulatiei de camioane pe I. I. dela Brad
- Mutarea calmatorului în fața porții școlii", sună sesizarea care ne-a fost transmisă de telespectatoarea Digi24 Timișoara.

Revenind la demontarea calmatoarelor de viteză, la nervi, bineînțeles că "răzbunarea" omului n-a trecut neobservată, cineva a sunat la Poliție și oamenii legii au venit să cerceteze cazul, cu totul neobișnuit. Bărbatului i s-a luat o declarație și urmează să se ia o măsură, potrivit legii, pentru fapta sa.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri