Cercetare la standarde eurpene

Data publicării:
cercetare la standarde

El este dotat cu aparatură de ultimă generație unele aduse pentru prima dată pe continent. Universitatea de Farmacie și Medicină a obținut cinci milioane de euro de la Uniunea Europeană și a reușit să implementeze acest proiect în opt luni. 

„ Este un server extraordinar de puternic care ne va permite înmagazinarea datelor, foarte multe, pe care le vom obține prin toare aparatele care vor funcționa în centru” - explică unul din oamenii care se ocupă de noul centru.

Cele 15 laboratoare din centrul de medicină genomică sunt dotate cu peste 100 de aparate, majoritatea aduse din America.

„Acest gen de aparat este pentru prima dată adus în Europa și face parte din setul de aparate care ajută la analiza genomului uman” - Angela Novăcescu, reporter Digi24 Timișoara.

Centrul a devenit deja magnet pentru tinerii cercetători. Oana Blaga este din Cluj și face parte din echipa de specialiști care va lucra aici. Această șansă a determinat-o să își facă doctoratul în Timișoara şi să rămână în ţară.

„Este un proeict care îți asigură ca cercetător, practic, toată baza materială de care ai nevoie, pentru cercetare la nivel European. Putem pune, aici la Timișoara, diagnostic la același nivel la care se pune în Europa, în Franța, în America, peste tot”, spune Oana Blaga, student doctorand.

Centrul reprezintă o oportunitate și pentru tinerii care vor să se specializeze în cercetare sau chiar în domeniul IT.

„Din punctul de vedere al tineretului, al doctoranzilor care vin din domeniul IT este foarte important pentru că  în România nu există un centru unde poți să faci teste practice în domeniul bioinformaticii”, este de părere un student.

„Este foarte important, deoarece ne oferă posibilitatea să studiem chiar la noi în universitate”, mai adaugă un altul.

„Reprezintă o oportunitate în plus de a interacționa extensiv cu cadrele didactice, cu domnii profesori, în plus față de ceea ce se întâmplă la cursuri și la lucrările practice”, mai spune un altul.

„Tinerii care nu își găsesc un loc adecvat în cercetare categoric vor pleca din start. Atunci, dacă îi putem reține și îi putem implica în diverse proiecte de cercetare e preferabil să ne rămână aici”, completează Maria Puiu, profesor genetician.

În centrul de  medicină genomică se vor face cercetări în bolile genetice rare, neurologice, dar și în boli complexe precum determinarea genelor care produc  obezitatea, sindromul Down sau cancerele rare. Cei 10 cercetători angajați pentru început își vor începe activitatea până la sfârşitul anului.

Reporter: Angela Novăcescu

Operator: Dan Petcu 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Moneda românească din 2025 care a devenit piesă de colecție. De ce e atât de căutată și ce detalii i-au...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Alina Sorescu rupe tăcerea după ce Alexandru Ciucu a dat de înțeles că părinții ei au o vină pentru divorț...
Film Now
Ryan Gosling, de nerecunoscut cu părul lung și cu barbă, în primele imagini din „Project Hail Mary”. TRAILER
Adevarul
Măcelul pornit de la propagandă, două înmormântări și o crâșmă închisă. Cronica sfâșietoare a uciderii...
Newsweek
Nicușor Dan a blocat accesul a 30 de magistrați la pensii de 25.000 lei. Bolojan vrea să tăierea lor
Digi FM
Cum a ajuns un tânăr român să trăiască în cel mai izolat oraș din Alaska: „Singura cale de intrare și ieșire...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie