Copaci mutaţi, nu tăiaţi. Un utilaj de 70.000 de euro, soluția găsită de autorități la Timișoara

Data publicării:
utilaj prima

În numai câteva minute pomii sunt replantanți, iar coroana, tulpina sau rădăcinile nu sunt deloc afectate. Echipamentul, unic din România, a costat 70.000 de euro și a fost cumpărat de firma care se ocupă de spațiile verzi în Timișoara.

”În momentul în care îl desfaci cu hârlețul, rădăcinile de absorbție, cele care sunt mai importante decât rădăcinile groase, suferă. Și asta e foarte important că noi nu afectăm rădăcinile de absorbție”, afirmă Gheorghe Ilca, reprezentant al firmei de amenajare spații verzi.

Echipamentul adus din Germania poate reloca pomi grei chiar şi de o tonă.

Copacul nu suferă, utilajul a fost proiectat de așa natură să scoată arborele cu un balot, cu o distanță destul de mare față de trunchi, astfel încât trunchiul și rădăcinile să nu fie afectate. Cum orașul este într-un șantier continuu și sunt mulți copaci, încercăm să salvăm cât mai mulți dintre ei”, precizează Diana Nica, specialist la Direcția de Mediu a Primăriei Timişoara.

Nicolae Robu, primarul Timișoarei, anunță: ”Pentru că avem în desfășurare lucrări la care apare obligația de a muta anumiți arbori, pentru că nu am putea face amenajările așa cum ar trebui. Și pentru că dorim ca Timișoara să aibă mai mulți arbori de cât are în prezent, vrem să îi valorificăm pe cei care nu sunt la locul potrivit și îi relocăm”.

”Chiar m-am uitat de la mine de sus, din casă, și mi se pare interesant. Merge repede și e productiv și cred că se poate face treabă bună”, ”Ar fi o variantă bună, zic eu, să îi mutăm cu totul”, - Ați mai văzut așa ceva? ”Nu, și mi se pare interesant”, spun timișorenii.

În perioada următoare, zeci de copaci din Timișoara vor fi mutaţi din zona șantierelor, iar apoi aduși înapoi. Primii sunt cei de pe malurile Begăi și din zona Soarelui.

reporter: Sorina Covlea
operator: Adrian Hrișcu
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...