„Cumpărături” pentru o Capitală Culturală Europeană

Data publicării:
arad capitala europeana

Printre ele și Timișoara. Între clădirile vizate se numără Teatrul Hirschl - primul teatru deschis pe teritoriul României de astăzi, Casa Marta - prima fabrică de automobile din țară sau fosta fabrică de textile Teba una dintre cele mai vechi care a funcţionat în România.

Cele mai multe dintre monumentele pe care Primăria Arad vrea să le cumpere sunt într-o stare avansată de degradare, unele un pericol chiar și pentru trecători.  

„Conform istoricilor locali, în spatele prelatei pe care o vedeţi aici se află cel mai vechi teatru construit vreodată pe teritoriul României de astăzi. Între timp clădirea a ajuns într-un stadiu avansat de degradare şi e greu de crezut că cineva va mai putea să o refacă la forma ei iniţială”, Dan Codre - corespondent Digi24 Arad.

Pe listă figurează monumente ridicate în stilul seccesion – cum este clădirea cazinoului de pe malul Mureşulu,  dar şi imobile fac parte din trecutul industrial la Aradului, cum este fabrica TEBA unde, din acest an, se organizează periodic evenimente culturale la care participă în special tineri. Foarte puţine monumente au proprietari arădeni, cum este cazul Turnului de apă – parte a primului apeduct al oraşului construit în 1896. Refăcut după 1990 turnul a fost transformat în muzeu privat. Cei care îl deţin se arată deschişi la iniţiativele autorităţilor locale.

„Apreciem toate iniţiativele referitoare la revigorarea activităţii culturale şi a culturii în general, a artei pe aceste meleaguri şi binînţeles că gândul nostru este că şi acest demers este în acest context”, spune Horia Truţă – proprietarul Turnului de Apă.  

Dorinţa primăriei de a cumpăra câteva din clădirile simbol ale Aradului îi încântă pe locuitorii oraşului care consideră că în acest fel trecutul istoric va fi din nou pus în valoare.

„Dacă nu s-a găsit până în momentul acesta o altă soluţie de a fi reabilitate, întreţinute şi puse în valoare şi doar aceasta, cred că este un lucru care trebuie făcut”, este de părere un arădean.

„Toate aceste lucruri se pot realiza datorită faptului că economia Aradului ne permite să facem în acest moment astfel de achiziţii, să le punem în valoare, şi această competiţie Capitală Culturală Europeană să fie o oportunitate de a ne prezenta valorile naţionale şi locale”, declară Gheorghe Falcă, primarul Aradului.

Delegaţia Aradului care va depune candidatura oraşuli pentru titlul de Capitală Europeană a Culturiila 2021 a plecat deja spre Bucuresti. primaria orasului de pe Mures este dispusă să cheltuie  peste 100 de milioane de euro ca sa-și indeplineasca obiectivul.

Reporter: Dan Codre

Operator: Cristian Kovacs





Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Charlize Theron, super distracție cu fiicele ei, la un concert Dua Lipa. "Ești cea mai cool!", i-a transmis...
Film Now
Cum arată Chuck Norris în 2025, la 85 de ani. Imagini de colecție cu celebrul actor
Adevarul
Româncă stabilită în Canada: „Costul traiului zilnic s-a dublat comparativ cu acum cinci ani”
Newsweek
Pensie mai mare cu 200 lei pentru o categorie de pensionari. Casa de Pensii anunță norocoșii
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Dolph Lundgren, cu soția și fiica, ambele de aceeași vârstă, la restaurant. E cu 39 de ani mai mare decât...
UTV
Cum a sărbătorit Andreea Sasu ziua de naștere alături de Philipp Plein. „Mulțumesc că mă faci să mă simt...