Desfășurare impresionantă de forțe la Timișoara: a fost simulată salvarea unui copil răpit

Data publicării:
copil A



Echipele de intervenție au aflat că victima are 11 ani și a fost răpită de un individ periculos, despre care există informații că ar fi înarmat. În doar câteva minute, echipele terestre s-au pus în mișcare.

 

Ajutor a venit și din partea pompierilor, care au primit misiunea să cerceteze albia râului și să raporteze orice mișcare suspectă. Pentru că răpitorul și victima se puteau afla în orice punct pe o rază de 100 de hectare, oamenii legii au primit ajutor din cer, din partea unor sportivi care manevrează paramotoare, aparate de zbor ultraușoare. Iar salvatorii din cer au avut nevoie de doar câteva minute să repereze răpitorul, in timp ce echipele terestre ca au gasit urme: ”Am găsit baticul minorului. Suntem în albia Timișului, cautăm!”

 

Finalul a apartinut forțelor speciale:” Stai, Politia! Stai, culcat! Pe burtă! Nu misca!”

Conform protocolului, victima a fost dusă într-un loc sigur, iar, înainte să își reîntâlnească părinții, a avut parte de asistență medicală și psihologică.

Simularea a fost considerată un succes. Ionuț Bocancea, purtător de cuvânt al Inspectoratul de Poliție Timiș, ne-a precizat: ”Această activitate a avut ca scop măsurarea timpului de reacție al cetățenilor, al voluntarilor, personalului public și privat. În două minute a fost identificat autoturismul, în trei minute - victima, iar în cinci minute - agresorul”.

Doar în județul Timiș, intervenția în cazul unei alerte de răpire se poate face din cer, cu ajutorul proprietarilor de paramotoare, care în 30 de minute de la solicitare pot fi deja ridicați de la sol.

reporter: Gerhald Ernst
operator: Andrei Marina
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...