Eliminați la penalty-uri

Data publicării:
eliminati penalty

Dispută încinsă în sferturile de finală ale Cupei României, între ACS Poli Timișoara și ASA Târgu Mureș. Robert Elek a deschis scorul pe „Dan Păltinișanu”, în prima repriză. Gazdele își puteau mări avantajul în minutul 36: Velayos a făcut henț în careu, iar bănățenii au primit penalty. Hernandez nu a profitat și a ratat de la punctul cu var. ASA a avut o șansă uriașă în startul reprizei secunde, când bara s-a opus la șutul puternic al fostului timișorean, Mircea Axente.

Elek putea reuși dubla printr-un procedeu spectaculos, dar nu a prins spațiul porții. Cu 10 minute înainte de final, echipa din Târgu Mureș a dat lovitura prin Balic, care a egalat la 1. În ultimele secvențe, Brandan a fost eliminat după ce a văzut al doilea galben, astfel că în prelungiri a urmat un adevărat asalt la poarta lui Stăncioiu. În decurs de câteva secunde, Belu și-a trecut în cont două ratări imense . Portarul oaspeților i-a mai refuzat o dată golul lui Elek. Și totul s-a decis la loviturile de departajare.

„Am făcut tot ce am putut astăzi. Ne-a ieșit, într-adevăr, pe final și ne bucurăm foarte tare”, a declarat, la final, Eduard Stăncioiu, „eroul” mureșenilor.

După 6 serii de șuturi, Stăncioiu s-a remarcat din nou și a scos execuția lui Andrei Artean, iar ASA s-a calificat în penultimul act.

„Băieții au fost extraordinari, pentru că au jucat o a doua repriză foarte foarte bună. Am egalat și am avut alte câteva ocazii și atunci e foarte frumos pentru noi”, a spus și antrenorul său, Cristiano Bergodi.

„La penalty-uri știți că e vorba doar de șansă”, a rezumat înfrângerea Florin Marin, antrenorul timișorenilor.

ACS Poli părăsește Cupa României, în vreme ce ASA va întâlni Dinamo în semifinale.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
George Simion a cedat nervos! Denise Rifai l-a confruntat fără milă, ce a făcut liderul AUR a lăsat...
Digi FM
„Frumusețea ei nu are vârstă”. Fanii, fermecați de Angelina Jolie la Cannes 2025. Apariție impresionantă a...
Pro FM
Ultimele cuvinte ale lui Avicii. Ce a scris Tim Bergling în jurnal, cu o zi înainte de a-și pune capăt vieții
Film Now
„Mamă și fiică? Poate surori!”. Lindsay Lohan își uimește fanii cu o fotografie în care apare alături de Dina...
Adevarul
Drogații și persoanele fără adăpost au pus stăpânire pe cel mai mare aeroport din Spania. Pericol pentru...
Newsweek
Ce bani iei în plus la pensie pentru anii când ai avut concediu de creștere a copilului? Un exemplu
Digi FM
Ce avere are faimoasa Dua Lipa. Este cea mai tânără persoană dintre cei mai bogați britanici sub 40 de ani
Digi World
"Nu e de glumit. Intoxicația cu apă poate fi fatală!". Primele simptome și ce să faci dacă o persoană se...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
Meryl Streep și Martin Short, sărut pasional pe platourile de filmare. Cei doi se întâlnesc de „mai bine de...
UTV
Salma Hayek, pe coperta Sports Illustrated Swimsuit 2025: „Am aproape 60 de ani, nici nu mi-ar fi trecut prin...