Fermierii din vestul ţării se plâng: birocrația, piedică în calea banilor europeni

Data publicării:
fonduri

Cu gândul la ce ar putea face cu banii europeni dacă ar reuşi să pună mâna mai uşor pe ei, fermierii au venit în număr mare la întâlnire. Peste 300 de agricultori au umplut sala. Câte idei de investiţii, atâtea întrebări pentru autorităţi.



Principala nemulţumire: procedura stufoasă pe care în prezent trebuie să o parcurgă pentru a obţine sumele comunitare: „Eu am accesat un proiect. Pe măsura 312 am achiziţionat un utilaj ca să fac prestări servicii. Merge foarte bine. A fost foarte greu, dar am reuşit să-l fac”, - Cât de greu a fost, cât ai aşteptat? ”Un an de zile a durat până să aduc utilajul acasă. A fost foarte greu, nu vă mint", „Orice întârziere în accesarea unor fonduri la agricultură înseamnă un an agricol ratat", „Avem o fermă, practic este o exploataţie de tip A, cu vaci de lapte. Nu este o fermă mare, este o fermă micuţă, cum am spus. Am atras fonduri pe măsura 121, anul trecut. Nu a fost extraordinar de greu, nu pot să spun că a fost imposibil, dar a fost destul de greu".

Autorităţile locale ştiu că fondurile europene nu ajung la fermieri din cauza birocraţiei excesive, dar promit că pentru perioada 2014-2020 lucrurile se vor schimba.

 

„Noua politică agricolă comună aduce foarte multe modificări, dar trebuie aduse la cunoştinţă. Sunt avantaje, fiecare fermier roman trebuie să ştie şi să profite", afirmă Gheorghe Benu, directorul general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

„O prioritate în construcţia şi strategia 2014-2020 trebuie să o reprezinte acest criteriu, de simplificare a documentaţiilor. Dacă la SAPARD existau cam vreo 50 de pagini pentru fiecare proiect, acum am ajuns pe la 250-300, uneori chiar şi mai mult", spune Nicolae Popa, directorul general adjunct al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.

Biroul de consultanţă din cadrul primăriilor este cel care ar trebui să-i ajute pe fermieri să atragă mai repede banii, susţine ministrul delegat pentru IMM-uri.

 

„Pentru fermieri, principal problemă este, pe de o parte, lipsa de informaţie, pe de altă parte, necunoaşterea. Mecanismul este foarte sofisticat, greoi, birocratic şi atunci ei se împotmolesc în aceste lucruri. De aceea am sugerat ca la primării, şi mă bucur că sunt şi primari în sală, să creeze un grup de consultanţă", a precizat Maria Grapini, ministrul delegat pentru IMM-uri şi turism.

La nivel naţional, gradul de absorbţie a fondurilor europene în agricultură a fost de peste 90 la sută.

reporter: Miodrag Hojda
operator: Mihai Pop
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...