Hotel studenţesc pentru cei care învață la Universitatea de Vest din Timişoara

Data publicării:
hotel studentesc











Clădirea, aflată lângă intersecția Michelangelo din Timișoara, va fi formată dintr-un subsol, cu o parcare cu 50 de locuri, parter şi 6 etaje plus un spaţiu recreaţional
.

Căminul va fi construit în următorii trei ani, finanţarea făcându-se din fonduri proprii ale UVT şi din bani de la guvern.

UPDATE. Studenţii vor sta maxim câte trei în cele peste 300 de camere, cu un confort deosebit. Nu vor lipsi o bibliotecă şi un restaurant, o spălătorie şi o călcătorie, o sală de lectură și un centru fitness 

Hotelul studenţesc va avea 222 de camere. Din aceastea, 216 sunt cu trei paturi şi baie, iar 6 camere au câte două paturi și baie specială pentru persoane cu handicap locomotor. „Am preferat să facem 670 de locuri de cazare moderne şi într-un stil occidental, nu să le dublăm, cu aceleaşi costuri, într-un sistem de 5 locuri în cameră sau în alte condiţii", afirmă Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest.

Căminul va avea, la primul etaj, o bibliotecă şi un restaurant, o spălătorie şi o călcătorie. La etajul 7 va funcționa o sală de lectură și un centru fitness pentru studenţii care învaţă în cadrul Universităţii de Vest.

Arhitectul clădirii Ionel Petru Pop ne dă detalii: „Un hotel studenţesc în sensul de calitate a spaţiilor interioare. Studenţii vor sta maxim câte trei în cameră".

Vor exista şi spații comerciale, spun constructorii: magazine alimentare și nealimentare, papetărie şi chiar un salon de coafură. Şantierul va dura trei ani, potrivit proiectului. 

 

„E un proiect pe care UVT şi-l doreşte de foarte mult timp, cred că sunt vreo 10 ani de când se fac demersuri, se lucrează la proiect, se identifică terenul şi surse de finanţare", ne informează prefectul Eugen Dogariu.

Universitatea de Vest din Timişoara are zece cămine cu aproximativ 3.000 de locuri, insă doar jumătate din cererile de cazare a studenţilor sunt acoperite.

Reporter: Miodrag Hojda
Operator: Dan Şoşdean
Redactor: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...