Igiena din spitale, în vizorul DSP

Data publicării:
igiena prima

Investiţii în condiţiile hoteliere din spitalele timişene au fost puţine în ultimii ani, astfel că igiena sau curăţenia, deseori, lasă de dorit. O spun chiar pacienţii. La Spitalul Judeţean din Timişoara, de exemplu, oamenii simt acest lucru pe pielea lor: ”În legătură cu curăţenia, cu condiţiile oferite de medici şi de asistente, cu comportamentul lor faţă de pacienţi, curăţenia, în general, era destul de precară”,”Igiena lasă de dorit, mizerie, lucruri învechite”, ”Sus e curat, dar condiţiile... ştiţi cum e”.

Reprezentanţii unităţii sanitare ştiu foarte bine problemele care există din acest punct de vedere în spital, însă nu pot decât să promită că vor remedia situaţia.

”În ultima perioadă, s-au achiziţionat soluţii dezinfectante în cantităţi mai mari, s-a făcut un proiect prin care vor fi amenajate băi cu dispense pentru săpun şi dispense pentru prosoape igienice din hârtie care vor fi de unică folosinţă. Încet, încet, tot spitalul va beneficia de astfel de echipamente”, ne precizează Dan Ilincariu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean din Timişoara.

Acolo unde s-au făcut investiţii, cadrele medicale spun că pacienţii sunt cei care nu le păstrează. Este cazul Spitalului de Boli Infecţioase Victor-Babeş din Timişoara. Virgil Musta, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Boli Infecţioase Victor Babeş din Timişoara, susține: ”Nici pacienţii nu sunt foarte atenţi şi creează defecte în perete, nu sunt atenţi cu instalaţiile sanitare. Toate costă ca să le repari”.

Controalele făcute în toate unităţile spitaliceşti din Timiş de Direcţia de Sănătate Publică se vor finaliza la sfârşitul lunii martie. ”Echipele de inspectori vor verifica întregul set de condiţii igienico-sanitare din toate unităţile sanitare cu paturi. E un program pe zile, pe unităţi sanitare şi echipele ştiu exact unde să meargă, două-trei zile probabil, unde e nevoie chiar patru, va dura un control la o singură unitate sanitară”, spune Dana Şpac, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Timiş.

Rezultatele vor fi făcute publice la sfârşitul lunii iunie de Ministerul Sănătăţii.

reporter: Maria Rohnean
operator: Cosmin Pîrlogea
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câţi bani pierzi dacă stai o săptămână în concediu medical la un salariu de 5.000 de lei? Calcul exact
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Adevărul despre zvonurile potrivit cărora Enrique Iglesias și Anna Kournikova ar urma să-și mărească familia...
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
Adevarul
Secretele celui mai performant sistem educațional din lume. Elevii sunt fericiți și nu au teme acasă
Newsweek
Veste rea: Toți pensionarii vor plăti CASS la pensie. Pragul de 3000 lei va fi eliminat. De când?
Digi FM
Cum a ajuns un tânăr român să trăiască în cel mai izolat oraș din Alaska: „Singura cale de intrare și ieșire...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie