Investiții obligatorii la Sala „Constantin Jude”

Data publicării:
investitii olimpia


„Așteptăm ca Primăria să achiziționeze acea suprafață care ne trebuie pentru desfășurarea activitații. Ea poate fi și închiriată dar costurile sunt mari. Avem nevoie de acea suprafață, care trebuie să fie aici până la mijlocul lunii august”, spune Dan Dumitru, vicepreședintele SCM Politehnica Timișoara.

Sala Constantin Jude a fost omologată de același for în 2008, când a găzduit ultimul joc la nivel european. Atunci, Poli evolua în fața celor de la Benfica Lisabona, în returul sferturilor de finală a Challenge Cup.

„Conform regulilor EHF ne trebuia o primă variantă, și anume Constantin Jude și o doua sală, iar noi am pus sala din Reșița. Bineînțeles, noi ne dorim să jucăm aici, pentru asta sunt eforturile acestea”, adaugă Dumitru.

La jumătatea lunii iulie, SCM Politehnica Timișoara va găzdui o nouă ediție a Cupei Politehnica, competiție la care și-a anunțat deja prezența puternica formație maghiară Pick Szeged.

Reporter: Claudiu Sav

Operator: George Ștefăniță

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Umilință pentru George Simion, în direct. S-a blocat în fața francezilor, cu camerele de filmat pe el
Digi FM
VIDEO Sebastian Stan îl susține pe Nicușor Dan la alegeri: "România, te iubesc!". Mesajul starului
Pro FM
Ultimele cuvinte ale lui Avicii. Ce a scris Tim Bergling în jurnal, cu o zi înainte de a-și pune capăt vieții
Film Now
Cu părul cărunt și un costum masculin reinterpretat, Andie MacDowell a fost regina covorului de la Cannes...
Adevarul
Cât de populari sunt George Simion și Nicușor Dan pe rețelele sociale: „Ambii comunică prin intermediul...
Newsweek
630 lei în plus la pensie pentru 430.000 pensionari. Ce pensie iei în România după 35 ani de muncă?
Digi FM
Irinel Columbeanu are mari datorii la azil. Pensia nu acoperă nici măcar un sfert din cheltuieli: "Nu-l mai...
Digi World
"Nu e de glumit. Intoxicația cu apă poate fi fatală!". Primele simptome și ce să faci dacă o persoană se...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
Scarlett Johansson, despre colaborarea cu Bill Murray și acuzațiile ce i-au fost aduse actorului: Viața l-a...
UTV
Salma Hayek, pe coperta Sports Illustrated Swimsuit 2025: „Am aproape 60 de ani, nici nu mi-ar fi trecut prin...