Locatar pe „Strada Noroiului”

Data publicării:
strada noroi


„N-avem cale de acces pe vreo 400 de metri. Sperăm să nu trebuiască să vină ambulanța sau să ia foc casele mai sus...”, povestește un localnic.

Strada Prunilor este la doar cinci minute de mers pe jos de centrul orașului. Drumul  spre casele localnicilor arată însă ca o uliță de țară. Oamenii susțin că, de mai bine de două săptămâni, muncitorii au abandonat lucrarea și de atunci duc o luptă continuă cu noroiul. 

„[Și vecinii dvs care stau mai sus cum fac, cum ajung acasă?] Fac cum pot, înoată în sus, își iau copiii în brațe dacă au copii și se duc până sus”, spune un alt locuitor al străzii Prunilor.

„Pe cel mic îl ducem în față, pe cea mică o luăm în spate, deoarece condițiile, priviți și dunmeavoastră ce e... Nici mașinile, nic ambulanța, niciun fel de mașină nu cred că poate urca pe un astfel de drum”, spune o femeie ce locuiește pe aceeași stradă.

Chiar și un cablu electric rupt în timpul lucrărilor de introducere a canalizării a rămas nereparat. De altfel nu a fost nici îngropat  

„[Nu-i periculos cu el așa?] Păi cum să nu fie periculos....acum s-o uscat, să vedeți dimineața, când îi ceață, și îs ude”, povestește un devean. 

Sătui să mai aștepte ca muncitorii să vină să repare drumul, bărbații de pe stradă au pus mâna pe lopată și s-au apucat să  astupe gropile și să nivezele pământul ca să poată totuși circula cu mașinile.

„De voie, de nevoie, cizmele de cauciuc au devenit un accesoriu indispensabil pentru cei care locuiesc pe strada Prunilor. Nici nu ar putea să se încalțe cu altceva, odată ce ieșiți din case, oamenii intră direct în noroi” - Andrada Velciov, corespondent Digi24 Hunedoara. 

„[Ce faceți acolo?] Îl dăm deoparte, și punem balastru. [Îl nivelați adică? Să puteți trece cu mașina?] Da, măcar atât”, explică un alt vecin.

Strada Prunilor este una dintre cele 21 de străzi din Deva pe care se execută acum lucrări de apă și canalizare. Firma beneficiară a proiectului dă asigurări că, lucrările demarate la începului lunii noiembrie vor fi încheiate la timp, iar primăria le va putea recepționa.

„Am sesizat inginerul în urmă cu 4 zile că sunt probleme pe această stradă și că drumul este impracticabil. Trebuie să se termine această lucrare, este obligația noastră și a constructorului și a inginerului să facem toate eforturile și să ne mobilizăm astfel încât să terminăm acest contract”, explică Victor Arion, director Apaprod Deva.

„Lucrările de pe strada Prunilor nu au fost recepționate”, precizează și Monna Voinescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Deva. 

Însă, până în ultima zi a acestui an, totul trebuie să fie gata. Până atunci trebuie realizată și recepția lucrărilor. Valoarea totală a proiectului care vizează reabilitarea rețelelor de apă și canalizare din Deva și Simeria este de peste 44 de milioane de lei.   

Reporter: Andrada Velciov

Operator: Tiberiu Mariș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri