Mai puține judecătorii, mai multe procese

Data publicării:
judecatorii



Judecătoriile din Făget, Gurahonț, Chișineu Criș și Moldova Nouă ar trebui să fie desființate din toamna acestui an, după ce un raport al Ministerului Justiției arată că întreținerea lor costă prea mult. Drept urmare, instanţele din Sânnicolau Mare, Lipova, Ineu și Oravița vor deveni mai înghesuite, pentru că raza lor de competență va crește. Modificările afectează pe toată lumea. Practic, justițiabilii vor avea de pierdut, spune avocatul Călin Stăiculescu. Termene mai lungi, bani, cheltuială, crede el că vor fi efectele acestei măsuri.

Şi judecătoria de la Jimbolia, care a fost ridicată de la zero, dar nu a funcționat nici măcar o singură zi, se regăseşte pe lista instanțelor propuse spre desființare. Problema e ce se va întâmpla cu clădirea!

Parlamentarii sunt cei care vor decide câte judecătorii vor fi desființate. Instanţele vor fi închise în județele Timiș, Arad și Caraș-Severin chiar dacă aici ar mai fi nevoie de cel puțin 100 de judecători pentru ca termenele proceselor să fie respectate

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...