O construcție.... neînțeleasă

Data publicării:
constructie ciudata


Ciudăţenia turnului de apă de la Răpsig constă în faptul că bazinul care trebuia să adăpostească apa a fost abandonat de constructori înainte de a fi ridicat, aşa că acum construcţia arată ca şi cum ar fi cu capul în jos.

„S-au născut tot felul de legende legate de aceste turn, sunt localnici care cred că a fost o eroare de construcţie faptul că bazinul a fost ridicat la nivelul solului, iar alţii spun că ar trebui putearea a câtorva avioane pentru a ridica bazinul la nivelul unde trebuie să stea de fapt” - Dan Codre, reporter Digi24 Timișoara.

Departe de problemele tehnice din legendele sătenilor, continuarea construcţiei turnului ţine mai degrabă de chestiuni organizatorice dar şi financiare.

„În 2014 în decembrie a fost încheiat un contract cu o firmă din Hunedoara pentru liftare cuvă, acest contract a fost reziliat deoarece firma respectivă a ridicat imediat după semnarea contractului pretenţii financiare cu mult peste ce era prevăzut, în prezent lucrarea se află în conservare”, explică Monica Iovan, purtătorul de cuvânt al Companiei de apă Arad.

Primăria Bocsig, comuna de care aparţine satul Răpsig, urmăreşte atentă evoluţia lucrurilor legate de acest obiectiv care, în ochii sătenilor   este o construcţie inutilă.

„Construcţia are dacă nu mă înşel eu, peste 20 de ani şi în situaţia în care această construcţie devine periculoasă atunci sigur că se vor lua toate măsurile care trebuie în acest sens”, spune și Teodor Iercan, viceprimarul comunei Bocsig.

„Nu ştiu dacă ar fi util, că e uzina de apă aproape, lângă cartierul, gara. [Sunt probleme cu presiunea vara?] Nu. [Şi atunci de ce credeţi că s-or gândit să-l facă?] Nu ştiu. S-or gândit înainte de a fi racordat Răpsigul la apă”, spune un localnic.

„Nu ştiu. Presiune este aci la noi. Nu-i problemă de presiune. Dar nu ştiu de ce l-or făcut aşa”, adaugă un altul.

„[Crezi că ar avea succes dacă ar fi obiectiv turistic, arată interesant?] Nu...[Crezi că n-ar fi nimeni dispus să plătească să-l vadă?] Nu”, este de părere un tânăr din localitate.

Construcţia turnului de apă de la Răpsig a început în 1998. Pentru ca obiectivul să devină funcţional bazinul de peste 30 de tone ar trebui ridicat la peste 20 de metri operaţiune care din estimările Companiei de Apă ar costa peste 60 de mii euro.

Reporter: Dan Codre

Operator: Cristian Kovacs

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Permisul auto suspendat în străinătate nu va mai fi valabil nici în România. UE schimbă regulile pentru șoferi
Digi FM
David Pușcaș, revoltat după ce Luminița Anghel a făcut declarații teribile: „Subiectul ăsta nu se va încheia”
Pro FM
Cum și-a transformat Lady Gaga logodna în hit: „Ai nevoie de experiențe reale pentru a crea”. Piesa care...
Film Now
Producătorii din spatele francizelor „Spider-Man” şi „Harry Potter”, la cârma următorului film cu James Bond
Adevarul
Cum au supraviețuit un tată și cele două fiice timp de 12 ore, după ce avionul lor s-a prăbușit într-un lac...
Newsweek
Sunt bani pentru creșterea pensiei la Mica Recalculare? Guvernul, anunț care dă fiori pensionarilor
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De ce nu e bine să asociem friptura cu cartofii prăjiţi. Explicaţiile medicului Mircea Beuran
Digi Animal World
Angajații unui atelier auto, șocați când au văzut un șarpe ascuns printre fiare: „Își digera masa liniștit”
Film Now
Ben Affleck rupe tăcerea despre divorțul de Jennifer Lopez: „Am vrut să fiu alături de ea”
UTV
Kira Hagi se căsătorește! Fiica lui Gică Hagi va deveni mireasă în toamnă, la un eveniment cu aproape 1000 de...