Percheziții la Spitalul Athena din Timișoara, pe urmele unor pacienți-fantomă. Directorul și asistenta șefă au fost reținuți

Data publicării:
spitalul athena



Anchetatorii au ridicat mai multe documente contabile, dar și fișe de evidență a pacienților. Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș a descoperit neconcordanțe între asigurații din baza lor de date și presupuși pacienți, care au suferit intervenții chirurgicale la Spitalul Athena din Timișoara.

Se presupune că ar fi vorba despre pacienți-fantomă, care n-ar fi fost niciodată internați și n-au beneficiat niciodată de servicii medicale, însă spitalul a cerut decontarea unor cheltuieli. Nu se cunoaște o valoare exactă a prejudiciului, estimat între 100.000 și 200.000 de lei

Se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

”Reprezentanţii acestei unităţi sunt suspectaţi că, începând cu anul 2012, ar fi indus în eroare Casa Judeţeane de Asigurări de Sănătate Timiş, prezentând pentru decontare servicii medicale fictive. Aceştia ar fi întocmit foi de observaţie clinică generală pe numele unor pacienţi fictivi, în care ar fi fost menţionate prestarea unor servicii nereale. Acţiunea a beneficiat de suportul tehnic şi informativ al Serviciului Român de Informaţii.”, a anunțat IPJ Timiș.



UPDATE 2. Directorul Spitalului Athena și asistenta-șefă au fost reținuți pentru 24 de ore.

Ei nu au vrut să le declare nimic procurorilor. La audieri a fost prezent și contabilul spitalului, care a susținut că e nevinovat, că nu făcea decât actele contabile, fără să știe dacă fișele pacienților sunt trucate sau nu. Contabilul a fost lăsat în libertate.

UPDATE 1. În urmă cu puțin timp, perchezițiile s-au terminat la spitalul privat. De aici, anchetatorii au plecat cu mai multe cutii cu documente. În plus, la audieri au fost duși directorul spitalului, asistenta-șefă și contabilul unității

Toți trei vor trebui să explice cum a fost posibil ca spitalul să ceară decontarea unor intervenții medicale și îngrijiri pentru pacienți fantomă. Anchetatorii spun că bugetul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate Timiș a fost fraudat încă din 2012, prejudiciul ridicându-se la aproximativ 200.000 de lei.

 

Pe de altă parte, ancheta este departe de final, iar procurorii spun că sunt șanse mari să apară noi cazuri de pacienți-fantomă, mai ales că polițiștii au răscolit fișelele tuturor pacienților, iar cazurile care ridică semne de întrebare vor fi analizate. 

reporter: Gerhald Ernst
operator: Viorel Jiva
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mirabela Grădinaru a apărut în public în pantaloni sport şi tricou, cetăţenii au sărit imediat! Gestul...
Digi FM
"Fraților, viteza și prostia se plătesc". Magicianul Robert Tudor a rămas fără permis după ce a fost prins la...
Pro FM
Jennifer Lopez, „atacată” de un greier uriaș pe scenă în Kazahstan. Reacția artistei a devenit virală: „Mă...
Film Now
A murit mama actorului Brad Pitt. Jane Etta Pitt avea 84 de ani. Mesajul emoționant postat de nepoata ei
Adevarul
Diplomați mahmuri, cozi la toalete și ploșnițe în paturile liderilor lumii. Ce nu se spune despre conferința...
Newsweek
Pensia intră marți pe card. Cât CASS și impozit plătești dacă ai pensie între 3.000 și 6.000 lei?
Digi FM
Cristi Borcea și Valentina Pelinel, vacanță de lux în Capri. El la bustul gol, ea în costum de baie, la...
Digi World
Semnele insolației și ale șocului termic. Cum le recunoști și cum intervii rapid
Digi Animal World
Descoperirea incredibilă a unei familii după ce a adoptat un câine: «Am țipat în sala de conferințe». Ce a...
Film Now
David Justice, primul soț al lui Halle Berry, dezvăluie motivul pentru care a decis să o părăsească pe...
UTV
Cătălin Măruță și Andra se bucură de vara în casa lor din Marbella: „Nu-i hotel, nu-i chirie. E locul nostru”