Plătiţi de CFR să stea degeaba. Povestea celor 70 de mecanici de locomotivă

Data publicării:
mecanici 1



Eugen Răduțu e unul dintre cei 70 de mecanici de locomotivă, retrogradat pentru că și-a câștigat în instanță drepturile salariale. Nu mai puțin de 16.000 de lei ar trebui să îi ofere angajatorul,
doar că el vrea toți banii deodată, pe când compania feroviară poate să îi ofere în rate: câte 300 de lei pe lună, în următorii 4 ani. Ceferiștii au deschis un proces de executare silită, iar acum se simt discriminați.

”Am intrat în a treia lună de când stăm, stăm şi nu facem nimic. Plus că zi de zi apar tot felul de conflicte între noi şi conducerea depoului, din cauza faptului că suntem stresaţi prin situaţia în care suntem puși”, a declarat pentru Digi24 Timișoara Eugen Răduțu, mecanic de locomotivă.

Practic, li s-a luat dreptul să mai conducă locomotive, iar noile dispoziții spun că trebuie să stea câte opt ore într-o sală: ”Pierdem o treime din salariu pentru că stăm aici, nu mai avem sporuri de drum, spor de simplificat, spor de noapte, spor de festive, spor de odihnă, și CFR-ul pierde odată cu noi”, ”Venim la un program de opt ore, stăm opt ore într-o sală de clasă, nu facem absolut nimic, nimic, nimic, nici-o activitate”, ”Se încalcă Declarația Universală a Drepturilor omului, se încalcă Constituția României prin îngrădirea dreputului la muncă. Se încalcă foarte multe legi din Contractul Colectiv de Muncă”.

Oamenii nu vor să renunțe la proces, dar doresc să facă meseria pentru care s-au angajat cu zeci de ani în urmă la CFR. Pe de altă parte, se tem de concedieri, iar nimeni nu le garantează că acest lucru nu se va întâmpla.

”În conformitate cu prevederile Contractului Colectiv de Muncă pe anul 2012 – 2014,  CFR Călători, în calitate de angajator, stabileşte programul de lucru pentru salariaţi cu încadrarea în norma lunară de ore şi cu respectarea domeniului de activitate specific pregătirii profesionale a acestora. Facem precizarea că nici unui salariat al CFR Călători nu i s-au încălcat drepturile prevăzute prin Contractul Colectiv de Muncă”, ne transmite CFR Călători.

Ioan Bolos, liderul de sindicat al mecanicilor de locomotivă, ne explică: ”Nefiind posibilitatea, la ora actuală, pentru disponibilizări colective, societatea a recurs la această măsură pentru a asigura salariul de încadrare a mecanicilor respectivi”.

CFR Călători are pierderi de aproape 1 miliard de lei si datorii de peste 1 miliard de lei la nivelul anului trecut.

reporter: Gerhald Ernst
operator: Viorel Jiva
editor web: Călin Țenche 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri