Polițiștii din Caraș-Severin vor intra în greva foamei... după orele de program

Data publicării:
greva 01



Sindicaliștii susțin că activitatea în poliție a devenit tot mai grea. ”Una dintre marile nemulțumiri este nivelul de salarizare la agenți. Este o mare deosebire de la ofițeri la agenți. Colegii cu care lucrez în birou aduc lucruri de-acasă”, afirmă agentul principal Gheorghe Curiguț, de la Poliția Reșița.

”Colile de hârtie sunt cumpărate de noi, imprimanta xerox a fost cumpărată de noi. La ținută nu am primit nici un ban pe 2013”, precizează agent şef Oprea Borcan, tot de la Poliţia Reșița.

 

Liderii de sindicat au strâns 127 de polițiști care sunt de acord cu protestul. Ioan Obșterescu, liderul Sindicatul Polițiștilor din Banat, ne spune: ”Un număr de 127 de polițiști și-au pus semnătura ca, în cazul în care nu rezolvăm problemele stringente, sunt hotărâți ca pe lângă formele legale, incepând cu 15 octombrie, să se intre în greva foamei în timpul liber”.

Polițiștii din Caraș-Severin spun că vor recurge la protest pentru că, până acum, superiorii lor nu au făcut nimic pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă agenţii din toată ţara.

redactor: Doru Iacob
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri