Simulare de cutremur la Timișoara. Scenariu cu multe victime, după un seism de 6,8 grade

Data publicării:
aplicatie cutremur prima

Mai multe autospeciale ale pompierilor, dar și alte forțe de intervenție, precum și voluntari și-au făcut apariția acolo. Scenariul are detalii cumplite, care s-ar putea produce în cazul unui cutremur real: au fost afectate reţele de distribuţie cu gaz, energie electrică şi apă, s-au prăbuşit elemente de construcţii şi au izbucnit incendii la etajele superioare ale căminelor studenţeşti. Au rezultat 14 morţi, 30 răniţi şi 10 persoane dispărute, au fost afectate patru blocuri cu cinci nivele şi un bloc-turn din Calea Aradului.

La unul dintre blocuri s-a produs o explozie, cu doi decedaţi și patru răniţi. Numărul total al sinistraților este de aproape 700.

Iată câteva imagini din cursul exercițiului de la Timișoara!

aplicatie cutremur 01
aplicatie cutremur 01

UPDATE. Scenariul de pe hârtie a fost bine pus la punct şi respectat până la ultima replică. Viaţa bate filmul, astfel că într-o situaţie reală lucrurile se complică chiar şi pentru salvatori.

Studenţii şi profesorii Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară au fost evacuaţi. Tinerii care au participat la exerciţiu spun că se tem de o astfel de situaţie reală: ”Un exerciţiu foarte bine organizat”. - Ţi-ar fi frică în caz de cutremur? ”Oricui i-ar fi frică, dar trebuie să facem faţă şi să ne ajutăm unii pe alţii”, ”Sincer, mi-ar fi frică, pentru că clădirile nu sunt aşa de bine dotate, nici tehnic, nicicum”.

Pe lângă modul de operare şi timpul de reacţie al echipajelor care participă la astfel de intervenţii, exerciţiul a urmărit şi modul de comunicare între instituţii şi oamenii care au nevoie de ajutor. ”Ştim că în primele ore toată lumea va suna la mobile, la telefonie şi chiar dacă nu va cădea telefonia mobilă, a fi reţeau aglomerată şi atunci trebuie să vedem care sunt sursele alternative”, ne-a declarat Liliana Oneţ, subprefectul judeţului Timiş.

Una din sursele alternative este un echipaj care poate asigura o comunicare eficientă intre coordonatori, victime şi salvatori chiar şi în cele mai vitrege condiții. ”Conceptul acesta a fost gândit în ideea de-a afişa hărţi, scheme, planuri, ca din punctul de comandă, să se dea ordine să se mobilizeze oamenii în teritoriu”, afirmă sublocotenentul Marian Rusu, de la ISU „Banat".

Simularea cutremurului a fost un succes. Victimele au fost salvate şi s-a evitat producerea pagubelor materiale însemnate. Într-o situaţie reală însă, lucrurile se complică. ”Pot apărea mult mai multe variabile, lipsa comunicaţiilor, pot apărea în acelaşi timp mult mai multe solicitări. Aici ne-am axat în principal pe o clădire, pe o instituţie... Dar bineînţeles că suntem pregătiţi pentru salvarea persoanelor”, ne spune maiorul Lucian Mihoc, comandantul ISU „Banat".

La exerciţiu au participat şi voluntarii Crucii Roşie şi cei ai Serviciului Salvo din cadrul Primăriei Timişoara.

Reporter/foto: Maria Rohnean
Operator: Cosmin Pîrlogea
Editor web: Călin Țenche 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri