Timișoara: o stradă cu gropi la trei luni după reasfaltare

Data publicării:
Robu vesel

Vorbim despre strada Sf. Apostoli Petru și Pavel, care, ani la rând, a fost coșmarul șoferilor din cauza gropilor. Lucrarea a fost recepționată de primărie la mijlocul lunii noiembrie. A fost turnat beton asfaltic pentru a asigura planeitatea drumului, iar peste acesta s-a pus un strat de uzură de șase centimetri.

Primarul Nicolae Robu spunea atunci, în 12 noiembrie 2013, că lucrarea va rezista pentru că este una de calitate: „Mă bucur că acum, aici se poate circula în condiţii normale, lucrarea a fost una de anvergură, nu o simplă asfaltare superficială“.

Acum, asfaltul turnat peste gurile de canalizare a fost distrus. Aşa au apărut primele gropi. Edilul şef al oraşului, Nicolae Robu, ridică din umeri şi spune că lucrarea a fost făcută după un proiect: „Firma care a executat a respectat proiectul şi comisia de recepţie a verificat respectarea proiectului. Nu ştiu ce s-a-ntâmplat“.

Conducătorii auto sunt nemulţumiţi de felul în care a fost realizată asfaltarea: „Aşa se fac la noi. Aiurea, tot aiurea se fac. Unii lucrează, sparg, ăialalţi nu asfaltează. Nu ştiu ce se întâmplă. E o harababură totală“, „Să plătească ăia care au făcut, nu? Ăia să facă, din nou, dacă au astupat gura de canal. Ei n-au văzut că-I gură de canal acolo?“, „Cine a coordonat lucrările trebuia să urmărească, nu? Mi se pare logic. Cum să asfaltezi o gură de canal? Sau cine ştie ce au avut în gând, să nu se mai fure capacele...“.

Pentru anul acesta, municipalitatea va cheltui aproximativ 30 de milioane de lei pentru investiţii şi repararea străzilor.

reporter: Miodrag Hojda
operator: Mihai Pop
editor weB: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri