Timişoara şi Arad, mai aproape de Europa

Data publicării:
autostrada
0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

Planurile sunt, însă, realiste numai de partea maghiară. Lucrările la autostrada dintre Mako si Nadlac trebuiau finalizate în luna septembrie, însă autoritățile din Ungaria spun ca vor fi gata până la sfârşitul anului.

Pe partea românească, însă, adică pe tronsonul dintre Nadlac şi Arad, în acest moment, nu se lucrează. Lotul 1 a fost atribuit unui consorțiu de două firme: una italiană şi una germană, care încă nu şi-au luat în primire șantierul.

Lotul 2 dintre Pecica şi Arad, deşi e realizat în proporție de peste 80%, acum e al nimănui: contractul cu firma care efectua construcţia a fost reziliat în vara anului trecut, aşadar, în acest moment, nu există un constructor. Important de spus e că autorităţile romane nu au înaintat niciun termen clar de finalizare a lucrării.

redactor: Dan Codre
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensii 2025: cine primește puncte de stabilitate și cum influențează acestea calculul pensiei. Ce spun...
Digi FM
Ce a răspuns George Simion când a fost întrebat dacă Pământul e plat sau rotund. Declarațiile neașteptate pe...
Pro FM
Cum arată Anahi în 2025, la 42 de ani. Artista are doi copii
Film Now
Cine este actorul care l-a învins pe Ashton Kutcher într-un concurs de modeling: „Parcă aș fi câștigat Miss...
Adevarul
Cu cine votează vedetele din România. Între „am toate motivele să-mi fie frică” și „plec din țară, să mor eu!”
Newsweek
Nicușor Dan a zis când se vor indexa pensiile dacă va fi președinte. Condiția ce trebuie îndeplinită
Digi FM
Nicușor Dan și-a arătat diploma de Bacalaureat, după viralizarea unei imagini false. Ce note a luat la examene
Digi World
"Nu e de glumit. Intoxicația cu apă poate fi fatală!". Primele simptome și ce să faci dacă o persoană se...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
Actorul care i-a schimbat viața lui Leonadro DiCaprio: Din când în când, chiar și cei mai discreți giganți...
UTV
Celine Dion, revenire emoționantă la Eurovision 2025: „Nimic nu mi-ar plăcea mai mult decât să fiu cu voi în...