Un băiat și-a prins mâna într-un calorifer, la școală. A fost nevoie de intervenția pompierilor

Data publicării:
icon accident la scoala 291014

Totul s-a întâmplat în această dimineață, când, în timpul unei pauze dintre ore, elevul a rămas cu mâna imobilizată între elemenţii caloriferului. Elevul de șapte ani se afla în banca sa de lângă geam în momentul în care, în timp ce se juca, a suferit un accident. Practic, și-a prins mâna între doi elemenți ai caloriferului, iar, ulterior, nu a mai putut să o scoată.

Inițial, învățătoarea elevului a încercat să îi elibereze. Apoi a apelat la director şi la asistenta medicală. Pentru că nu au reuşit, conducerea şcolii a chemat ambulanţa şi pompierii.

Camelia Vătășescu - învățătorea elevului accidentat: "Exact când s-a sunat, copilul mi-a spus că nu poate să mai scoată mâna din clorifer. L-am liniștit, i-am dat apă, de teamă să nu facă un atac de panică, fiind un copil foarte mic. Era o bluză sintetică, cred că asta a și ajutat să lunece acolo. El nu a ieșit în pauză pentru că e un copil foarte cuminte, foarte liniștit.

"Inițial ne-am gândit să tăiem mâneca bluziței, să punem săpun și poate să alunece pentru a scoate mânuța. Au reușit cu un clește să miște doi elemenți de la calorifer și am scos mânuța", ne-a declarat Mihaela Șora, directorul Școlii Generale nr. 30 din Timișoara.

Romulus Rădulescu - căpitan ISU "Banat": "Am ajuns la locul intervenției cu o autospecială în timp foarte scurt. Am constatat că acesta avea mâna prinsă, iar pentru scoaterea acestei fost nevoie de ajutorul lui, care a cooperat, la început fiind forte speriat."

Părinții au fost chemați de urgență la școală, însă au hotărât ca elevul să nu fie transportat la spital, după ce au primit asigurări din partea asistentei medicale că braţul lui este în afara oricărui pericol.

"Stare generală bună, puțin panicat la început, l-am liniștit și am așteptat să vină ajutoarele. Am încercat să-i disloc cotul, nu am reușit, și, ca să evit un accident, am apelat Ambulanță și Pompierii", ne-a informat Gabriela Parvan, asistent medical.

Personalul medical al şcolii susţine că băiatul de şapte ani a plecat acasă numai cu un bandaj minor la mână şi cu o sperietură zdravănă.

Reporter: Raluca Popa
Operator: Mihai Pop
Editor Web: Răzvan Bulacu 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Electrocasnicele care consumă cel mai mult curent și-ți vor crește factura la lumină de la 1 iulie 2025
Digi FM
Ce meniu a avut la nuntă Kira Hagi. Au lipsit sarmalele, dar nu și mâncărurile care au amintit de moștenirea...
Pro FM
Actrița celebră de care se sprijină Dakota Johnson după despărțirea de Chris Martin. Cele două staruri...
Film Now
Vin Diesel anunță finalul Fast & Furious. Ce condiții a pus pentru a realiza filmul: „Asta veți primi! Vă...
Adevarul
Apărarea antirachetă a SUA, afectată după războiul de 12 zile. Mii de interceptori consumați pentru a ajuta...
Newsweek
Pensiile vor scădea. Puncte de stabilitate, anulate. Anunțul dă fiori pensionarilor. Ce șanse sunt?
Digi FM
Fiica lui Irinel Columbeanu a venit în România în secret. Irinuca și-a vizitat tatăl la azil: „S-au...
Digi World
Un bărbat a mâncat 150 de ouă, în doar cinci zile: „E o nebunie, corpul meu s-a subțiat considerabil”...
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
A fost una dintre blondele fatale din Baywatch, azi pare alt om. Erika Eleniak, cu brațele complet acoperite...
UTV
Jeff Bezos s-a căsătorit cu Lauren Sánchez la Veneția. Kim Kardashian, Oprah și Leonardo DiCaprio, printre...