Un copil a murit la Spitalul Judeţean din Arad după o operație de rutină

Data publicării:
spital arad

Imediat după terminarea operaţiei, familia băiatului a fost anunţată de medici că totul a decurs cu bine şi că în câteva minute copilul urmează să se trezească din anestezie. Rudele au fost anunţate că acesta a decedat abia după mai bine de o oră de aşteptare pe holurile spitalului.

”După o oră şi ceva după ce or venit, o venit şi domnul doctor Osake înapoi. Şi l-am întrebat, l-o întrebat: domnu doctor, se întâmplă ceva? Nu. Staţi în linişte că intru şi vin să vă spun ce-i acolo. Ceea ce domnul doctor anestezist nu a mai reuşit să-l trezească”, spune Iosif Freisinger, tatăl copilului.

Băiatul la ajuns la spital în urmă cu două zile, medicii urmând să-l opereze pentru a-i coborî un testicul în scrot. Familia copilului spune că, înainte de operaţie, toate analizele făcute au indicat că este sănătos şi nu se aşteptau să fie nici un fel de probleme.

Surpriza este cu atât mai mare cu cât acelaşi copil a mai suferit o operaţie similară în urmă cu nici două luni. La sfârşitul lunii ianuarie însă, totul a decurs bine, iar băiatul s-a întors acasă la doar două zile după interveţie.

În viziunea familiei tocmai această perioadă scurtă între operaţii ar fi fost problema. ”Nu acuz, dar există semne de întrebare... de ce la un adult nu i se face numai după 6 – 7 luni şi lui – nici o lună și jumăte – i se face anestezie totală”, spune Iosif Freisinger.

”Noi avem protocoale de anestezie care sunt dozate la kilogram, corp, la minut, e puţin probabil dar... sigur, trebuie să investigăm şi aspectul ăsta”, afirmă Adrian Wiener, director medical Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.

”Conform procedurilor, s-a dispus efectuarea necropsiei în această situaţie, în funcţie de rezultatele acesteia şi dacă familia va considera de cuviinţă şi va depune o sesizare, se vor face în continuare cercetări”, ne-a declarat Camelia Tuduce – purtător de cuvânt IJP Arad.

Chiar şi în eventualitatea în care familia nu va depune o plângere împotriva medicilor, Poliţia va avea posibilitatea să se autosesizeze şi să deschidă o anchetă în acest caz, dacă rezultatele analizelor vor arăta că moartea copilului a fost suspectă.

Reporter: Dan Codre
Operator: Cristian Kovacs
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Chris Pratt, devastat de moartea dublurii sale. Cascatorul Tony McFarr a fost găsit mort în casă: „A fost o...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...