Ziua Pompierilor, marcată după buget 

Data publicării:
5 ZIUA POMPIERILOR icon

Parada de astăzi încheie un an deosebit de solicitant pentru ISU Arad. În comparație cu primele 9 luni din 2012, anul acesta numărul de intervenții a fost mai mare cu 20%. Manifestarea s-a terminat cu prezentarea tehnicii de care dispun angajaţii ISU și pe care o folosesc în intervenții.

"Făceam în fiecare an Ziua Porților Deschise la noi în unitate, dar, fiind și un an jubiliar - 165 de ani, ne-am gândit să facem, între ghilimele spun, porțile deschise în centrul comunității", afirmă colonelul Ioan Bogdănescu, inspector șef la ISU Arad.

În Timiş, în schimb, manifestările au avut mai puţin fast. Cu toate acestea, cei interesaţi au putut să vadă maşinile de pompieri sau să discute cu salvatorii. Copiii au fost cei mai curioşi.

"Toţi doritorii şi mai ales copiii au fost invitaţi să facă cunoştinţă cu tehnica pe care o avem în dotare. Din păcate, e o zi puţin tristă pentru noi, datorită evenimentelor care se petrec în Vaslui şi Galaţi. Suntem alături de colegii noştri. Ne dorim ca, pe parcursul anilor, să avem parte de cât mai puţine intervenţii şi multă forţă de muncă", ne-a declarat maior Florin Potârniche, pirotehnician la ISU Banat. 

Ziua Pompierilor aminteşte de lupta purtată acum 165 de ani, în Dealul Spirii, împotriva trupelor otomane venite să înfrângă mişcarea revoluţionară de la 1848.

reporter: D. Codre/M. Rohnean
operator: Viorel Jiva
editor web: Răzvan Bulacu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...