Prototip studenţesc | Încărcător wireless

Data publicării:
prototip
Un grup de studenți din Timișoara i-ar putea scăpa de o grijă pe utilizatorii de telefoane mobile. Tinerii lucrează la un dispozitiv fără fir de încărcare a bateriei telefonului. Prototipul va putea încărca simultan până la 8 telefoane, atunci când va fi gata. Studenţii cred că ar fi chiar o afacere bună dacă l-ar vinde celor care deţin restaurante, de exemplu, sau în universități.

„Se pune telefonul pe masă sau pe pad, depinde sub ce formă e dispozitivul, și fără să fie nevoie de alte fire, telefonul începe să se încarce. Se încarcă în momentul de față și ca să-i facem testul, led-ul telefonului, înseamnă că se încarcă", explică unul dintre studenţii care lucrează la ineditul proiect.

Studenţii din Timişoara lucrază la încărcătorul wireless de aproape 2 luni. Au investit timp și bani, dar au şi așteptări pe măsură.

„Momentan, am intrat în fondurile noastre persoanele. Ne descurcăm cât de cât până acum, sperăm că o să începem să primim și ajutor și vrem să terminăm un produs, un prototip care să putem să îl prezentăm, să fie și comercial", explică Andrei Dungan, student în anul al III-lea la ETC.

Încărcătorul fără fir pentru telefoane ar putea fi util în mai multe locaţii, spun tinerii.

„Pentru restaurante MUSCĂ avem și posibilitatea să afișăm ce vrea clientul pe telefon, meniu, oferte speciale, reduceri. MUSCĂ Pentru corporații vrem să facem un produs, în sensul în care unde stau oamenii să lucreze sau într-un loc unde se relaxează, să pot să-și bea cafeaua și în același timp să nu se înghesuie toată lumea să bage telefoanele la încărcat. MUSCĂ iar pentru universități, să-ți dau un exemplu concret, pe zi, din fiecare an cam 4 studenți scriu că au nevoie de un încărcător și ar fi folositor să avem și noi în facultate", continuă Andrei Dungan, student în anul al III-lea la ETC.

„Împreună lucrăm de 3 luni și ca echipă ne-am format când Andrei a venit la mine cu ideea să facem acest încărcător wireless. Am mai cunoscut băieți de prin facultate, ne-am găsit între noi, fiecare este bun pe un anumit domeniu și ne completăm unul pe altul", continuă Vladimir Dănilă, student în anul al III-lea la ETC.

Şi, ca orice viitoare afacere, planul de marketing trebuie şi el bine pus la punct.

"Momentan lucrăm la site-ul nostru de prezentare. Îl vom lansa în aproximativ 2 zile."

Pasiunea studenţilor îi face să mai lipsească uneori de la cursuri, dar profesorii sunt îngăduitori cu ei.

„M-am bucurat că mi-au spus despre ce lucrează, i-am văzut pasionați. Nu mi-au spus că vor lipsi pentru că lucrează la proiect, dar mi-au spus despre proiect ceea ce e mare lucru. Pasiunea mereu am apreciat-o și am sprijint-o", a spus şi Dan Lascu, profesor în cadrul Facultății de Electronică și Telecomunicații.

Proiectul echipei Qivee va fi prezentat în următoarea perioadă în mai multe competiții locale și naționale. Deocamdată, studenții nu au făcut un calcul cu privire la prețul unui încărcător fără fir. Cert este, însă, faptul că până la sfârșitul lunii mai va putea fi achiziționat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Detalii cumplite! Ce a făcut-o pe ursoaică să renunţe la atacul din Predeal. Cum l-a sfâşiat pe şeful...
Digi FM
A fost ridicat premiul de peste 6 milioane de euro de la Loto 6/49. Cine este câştigătorul
Pro FM
Kanye West spune că nu a vrut copii cu Kim Kardashian: "Nu mi-am dorit copii cu această persoană după primele...
Film Now
Schimbări majore pentru următorul film James Bond. Ce planuri ar avea noua conducere a francizei
Adevarul
Lecția ucraineană pentru armatele europene: „Războiul cu o superputere fără să ai superioritate aeriană și...
Newsweek
Adio, pensii speciale de 22.000 lei pe lună. Vor fi supra-impozitate și recalculate. Care e formula?
Digi FM
Cum a convins-o Salman Khan pe Iulia Vântur să se apuce de muzică în India: "Mi-au trebuit ani să dovedesc...
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Harrison Ford și Calista Flockhart, un cuplu ca oricare altul. Sărut tandru în metroul din New York, călători...
UTV
Connect-R îi cere scuze lui Tudor Chirilă. „Nu vreau ca el să rămână cu această etichetă de om care...