Turiștii chinezi, interesați de Cetatea Devei

Data publicării:
deva
Turiștii chinezi, interesați de cetatea Devei. Monumentul medieval a fost prezentat la un forum de turism româno -chinez, alături de alte obiective din județul Hunedoara. Asiaticii s-au declarat atât de încântați de oferta turistică, încât au anunțat că vor organiza circuite pentru chinezii interesați să viziteze Europa de Est. Primii turiști din China ar urma să ajungă la Deva în această toamnă. Până atunci, autoritățile locale și-au propus să îmbunătățească imaginea cetății, folosind pe timp de noapte proiecții laser vizibile de pe autostradă, de la 3 km distanță.

Un forum de turism desfășurat la începutul lunii la București, la care au participat tour operatori din Europa și China, a transformat județul Hunedoara, Deva și cetatea într-un obiectiv turistic pentru chinezi. Agenții din Asia au promis că vor organiza circuite turistice pentru chinezii pasionați de Europa de Est.

„Colaboararea va începe din toamna acestui an, vor face un tur turistic al județului, nu am promovat doar Deva, am promovat județul Hunedoara. Într-adevăr maieul este mai aproape decât cămașa, dorim să stea cât mai mult în Deva”, spune Răzvan Mareș, viceprimar Deva.

„Au fost foarte interesați de materialele publicitare pe care municipiul Deva le-a pus la dispoziție, urmând ca să punem la punct un proiect pilot pentru a atrage cât mai mulți turiști venind din China”, continuă și Gigi Rizescu, președinte Romanian Chinese Bussiness Club.

Primii turişti chinezi ar urma să ajungă la Deva în toamnă. Până atunci, vor sosi investitori din China care dețin mai mutle agenții de turism în 17 țări europene.

„Pentru turiștii chinezi, autoritățile locale au schițat deja un program al excursiei lor în județul Hunedoara. Aceasta ar urma să dureze 6 zile și nopți, iar dintre acestea, 2 zile ar urma să fie dedicate exclusiv Devei și cetății” - Andrada Velciov, reporter Digi24 Timișoara.

„În cadrul programului va fi și Sarmisegetuza, Castelul de la Hunedoara, parcul dendrologic de la Simeria, și Cincișul și Râu Mare Retezat”, adaugă Alin Suciu, șef Serviciu Administrare Cetate Deva.

Localnicii din Deva cred că sporirea numărului de turiști este o oportunitate.

„E o idee bună, pentru oraș, pentru oamenii din zonă, dacă vin și cu ceva bani să investească aici, ar fi și mai bine.”

„Nu numai gimnastele, acum a venit și rândul cetățăților medievale să fie mai mult mediatizate, este un lucru pozitiv.”

Până la vizita chinezilor, autoritățile pregătesc deja achiziționarea unui laser, care va crea pe dealul cetății o imagine înaltă de 100 de metri și lată de 150 de metri. Un astfel de dispozitiv costă aproximativ 20 de mii de euro, iar imaginile proiectate vor fi vizibile de la 3 kilometri distanță.

„Va pune holograme pe dealul cetății, eu am fost de multe ori pe autostradă și se vede cetatea frumos, dar de sus până la baza cetății e un deal negru”, completează Alin Suciu, șef Serviciu Administrare Cetate Deva.

În primele două luni ale anului, cetatea a fost vizitată de 7.500 de turiști, biletul unei călătorii dus-întors cu telecabina costă 10 lei, iar elevii și studenții beneficiază de reducere.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Umilință pentru George Simion, în direct. S-a blocat în fața francezilor, cu camerele de filmat pe el
Digi FM
George Simion, comentariu deplasat despre Nicușor Dan: “Aveți un candidat pe care-l susțineți. E autist...
Pro FM
Sean Penn rupe tăcerea după ce Madonna l-a numit „iubirea vieții ei”: „Nu ne-a luat mult să realizăm adevărul”
Film Now
Dakota Johnson, sinceră ca niciodată: „A iubi pe cineva e cel mai înfricoșător și frumos lucru!” Actrița are...
Adevarul
Cât de populari sunt George Simion și Nicușor Dan pe rețelele sociale: „Ambii comunică prin intermediul...
Newsweek
630 lei în plus la pensie pentru 430.000 pensionari. Ce pensie iei în România după 35 ani de muncă?
Digi FM
Eugen Cristea, după moartea soției sale, actrița Cristina Deleanu: “O durere sfâșietoare. Nu a suferit mult...
Digi World
"Nu e de glumit. Intoxicația cu apă poate fi fatală!". Primele simptome și ce să faci dacă o persoană se...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
Cum arată partenerul ideal pentru Sofía Vergara: „Să aibă la fel de mulți bani ca mine sau mai mulți, altfel...
UTV
Salma Hayek, pe coperta Sports Illustrated Swimsuit 2025: „Am aproape 60 de ani, nici nu mi-ar fi trecut prin...