Care sunt analizele recomandate în primul trimestru de sarcină

Data publicării:
Untitled
Dr. Patricia Mălușanu, medic specialist obstetrică-ginecologie

Primele trei luni de sarcină sunt esențiale pentru formarea și dezvoltarea ulterioară a fătului. Pentru buna evoluție a sarcinii, medicii recomandă o serie de consultații, analize și investigații. Aflăm care sunt acestea de la Dr. Patricia Mălușanu, medic specialist obstetrică-ginecologie.

Primul trimestru de sarcină, adică primele 11 săptămâni, sunt foarte importante pentru evoluția sarcinii. După pozitivarea testului de sarcină, este recomandată o primă consultație la medicul de obstetrică-ginecologie, pentru confirmarea ecografică a sarcinii și pentru evaluarea unor eventuale riscuri. Medicul va indica femeii însărcinate și efectuarea mai multor analize, necesare pentru a asigura bunul mers al sarcinii. În unele cazuri, pot fi utile și testele genetice, mai ales atunci când vârsta mamei este mai mare de 35 de ani.

Odată cu dezvoltarea fătului, urmărirea sarcinii include și efectuarea morfologiilor fetale, adică a unor examinări ecografice prin care este evaluat fătul și se confirmă dezvoltarea fără probleme a acestuia. Pe măsură ce fătul se dezvoltă și totul este în regulă, discuția cu medicul obstetrician se mută dinspre sarcină spre naștere, deoarece este recomandat ca femeia gravidă să discute din timp cu medicul său toate detaliile.

Articol susținut de SANADOR, mai multe detalii pe www.sanador.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mirabela Grădinaru, jignită de o artistă celebră din România. Ce a putut să spună despre prima doamnă a...
Digi FM
Dur pe ecrane, fără "armură" acasă. Dwayne Johnson s-a lăsat pe mâna fiicelor sale, care l-au machiat cu mult...
Pro FM
Sharon Osbourne, de neconsolat, în timp ce își ia adio de la sufletul ei pereche. Ozzy, înmormântat în orașul...
Film Now
Tom Cruise, relație complicată cu tatăl lui, care a murit de tânăr: Era un laș, un comerciant al haosului
Adevarul
Val de glume după ce Poliția a anunțat că Emil Gânj „se deplasează cu o viteză neobişnuită pentru un om...
Newsweek
Când intră pensiile în august? Nu toți pensionarii vor primi banii la aceeași dată. Sume mai mici
Digi FM
O familie de români din Spania şi-a pierdut toţi cei trei copii într-un accident de maşină. Cel mai mic...
Digi World
Un nou trend japonez de fitness promite să adauge până la 7 ani în plus speranței de viață. Poate fi o...
Digi Animal World
Momentul când o femeie este atacată de un roi de albine. A fost salvată de un instalator: „Mi-am amintit de...
Film Now
Surpriză uriașă. O continuare a uneia dintre cele mai îndrăgite comedii romantice, în discuții. Celine Song...
UTV
Cheloo, mesaj video după testul pozitiv pentru droguri: „Trăiesc o mizerie foarte bine pusă la punct”