Ce diferențe sunt între PET-CT și un examen RMN sau un examen CT

Data publicării:
dr. Mirela Gherghe, medic primar Medicină nucleară
Dr. Mirela Gherghe, medic primar Medicină nucleară

PET CT este o investigație avansată pentru diagnosticul și monitorizarea cancerului. Cum se desfăşoară această examinare şi care sunt beneficiile pentru pacienţi ne spune conferenţiar dr. Mirela Gherghe, medic primar Medicină nucleară.

PET-CT este o investigație imagistică neinvazivă, care folosește imagini de fuziune între tomografia cu emisie de pozitroni (PET) și tomografia computerizată (CT). În acest fel, se obține o hartă a activității metabolice, care va fi suprapusă peste harta anatomică a zonei analizate, dând astfel medicului posibilitatea localizării cu exactitate a unei tumori primare sau a metastazei. Investigația PET-CT poate fi utilizată și pentru stadializarea bolii sau monitorizarea eficacității tratamentului.

Examinarea PET-CT este recomandată de medicul oncolog, după o documentare clinică solidă. Din echipa medicală implicată în realizarea acestei investigații trebuie să facă parte specialiști în medicină nucleară, dar și medici cu specializare în imagistică medicală, foarte bine pregătiți. De asemenea, tehnologiile ultraperformante utilizate și experiența îndelungată a acestor specialiști contribuie la obținerea unor informații esențiale, într-o manieră superioară investigațiilor convenționale.

Articol susținut de SANADOR, mai multe detalii pe www.sanador.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Andrea Bocelli, vacanță pe un iaht de lux în Italia. Artistul, însoțit de Veronica Berti și de mai mulți...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...