Oscar 2017. De ce au purtat vedetele panglici albastre

Data actualizării: Data publicării:
89th Annual Academy Awards - Red Carpet
FOTO: Gulliver/ Getty Images

Mai mulți nominalizați la premiile Oscar au protestat față de interdicția de călătorie impusă de președintele Donald Trump prin purtarea unor panglici de culoare albastră, în semn de sprijin pentru Uniunea Americană pentru Drepturi Civile (American Civil Liberties Union, ACLU), una dintre primele organizații care a contestat în justiție această interdicție, relatează publicația The Telegraph.

89th Annual Academy Awards - Red Carpet
FOTO: Gulliver/ Getty Images

Panglica albastră reprezintă această organizație neguvernamentale, dedicată protejării drepturilor civile, și face parte din noua sa inițiativă intitulată „Stand With ACLU”, potrivit Agerpres.

Vedeta irlandezo-etiopiană Ruth Negga, nominalizată la categoria „cea mai bună actriță” pentru rolul său din „Loving”, a fost una dintre vedetele care a ales să poarte acest simbol cu semnificație politică pe rochia sa roșie, semnată de designerul Valentino.

La rândul, Barry Jenkins, regizorul filmului „Moonlight”, recompensat cu premiul pentru cel mai bun film în cadrul celei de a 89-a ediții a premiilor Academiei americane de film, a fost zărit purtând panglica albastră. 

89th Annual Academy Awards - Red Carpet
FOTO: Gulliver / Getty Images

Kris Jenner, matroana clanului Kardashian, a fost protagonista unui moment bizar în timpul sosirii starurilor pe covorul roșu. „Ce este chestia aia mică și albastră? Este o panglică?”, a comentat ea cu privire la rochia purtată de Negga.

ACLU a fost printre primele organizații care a contestat în justiție interdicția de călătorie, impusă de președintele Donald Trump, care viza cetățenii din șapte țări predominant musulmane.

89th Annual Academy Awards - Arrivals
FOTO: Gulliver/ Getty Images

Deși interdicția a fost blocată de instanțele de judecată, un nou ordin executiv privind refugiații și imigrarea ar urma să fie lansat de către către Casa Albă săptămâna viitoare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri