RAPORT DE ŢARĂ. Cifrele agriculturii în Covasna, judeţul cu cartofi şi zeci de mii de animale

Data publicării:
0204 20betacovasna-58348

Printre ei se numără şi familia Ianoş, care a investit în ferma agricolă aproape 2 milioane de euro începând cu anul 2001 şi cultivă acum aproape 400 de hectare de teren din Covasna. A fost de multe ori nopţile au fost nedormite, când mă gândeam ce o să fac şi cum o să procedez să nu dau faliment şi să pornesc cu piciorul drept”, povesteşte Bartha Ianoş, patronul fermei agricole.

Cu aproape 40 de ani de experienţă în agricultură, Ianoş ştie că viitorul afacerii trebuie asigurat, aşa că se pregăteşte să predea ştafeta ginerelui.

Fiecare lucrează pe segmentul lui. Am împărţit atribuţiile fiecăruia şi fiecare are atribuţia lui, ne consultăm între noi. Este o afacere de familie, ceea ce înseamnă că obiectivul este acelaşi”, spune Bartha Peter, ginerele lui Ianoş. „În vremurile moderne trebuie să ştii şi să vinzi ceea ce produci. Ca în America: ai zece dolari, opt îi investeşti în reclamă şi altele şi cu doi produci. La noi este invers, dar şi aici trebuie să pui accent pe publicitate. (...) Eu provin tot dintr-o familie de agricultori. Fac asta de la 14 ani, nu a fost ceva nou. Dar acum mergem în Europa, la expoziţii, la consultări, şi încercăm să ţinem pasul cu Europa, că asta este”, spune el.

Ferma animalelor

În Covasna sunt şi 35 de ferme de animale, cu aproape 30.000 de vite. Cea mai veche fermă se află la câţiva kilometri de oraşul Sfântu Gheorghe, unde fosta Cooperativă Agricolă de Producţie s-a transformat într-una dintre cele mai mari crescătorii. Tehnologia a pătruns şi aici, aşa că fiecare văcuţă este monitorizată pe calculator.

De aproape 20 de ani, în satul Ilieşti, această mică fabrică rezolvă problema crescătorilor de vite. Prelucrează circa 800 de litri de lapte zilnic cu cei 11 angajaţi, iar materia primă este procurată de la cinci ferme din împrejurimi. Este doar una din cele zece fabrici mici şi mijlocii de lapte din judeţ. Ca să câştige piaţa, şi-a diversificat producţia cu o îngheţată unică.

Inginerul Istvan Vago arată cum apar informaţiile despre vacile cu cip, cât lapte au dat în momente diferite ale zilei: „Putem să vedem, în mare, producţia de lapte pe grupe. Uite grupa I, uite vaca 223 care e gestantă. La 5 a fost mulsă, a dat zece litri în medie pe zi.

Nici mulsul vacilor nu mai este o povară. Sistemele noi de mulgere fac operaţiunea uşoară şi este nevoie de doar doi angajaţi care asistă operaţiunea. Afacerea este evaluată la 2 milioane de euro, iar laptele ajunge direct la fabricile de procesare din judeţ.

Suntem în camera frigorifică. Aici depozităm produsele proaspete, lapte bătut, sana, chiar şi chefir. Produsele noastre ajung în maximum 48 de ore la consumator, de la mulsul laptelui”, explică Zoltan Boco, managerul fabricii de lapte.

Pe lângă produsele lactate, noi producem şi îngheţată la vafă, dar avem o specialitate şi suntem singurii din ţară”, mai spune Zoltan Boco. „Este un produs congelat şi se consumă puţin mai încălzit. (...) Producem în mai multe gusturi: frişcă, ciocolată sau alune.

Cifrele agriculturii în Covasna

Konczei Csaba, director al Direcţiei Agricole Covasna, dă cifrele resurselor şi producţiei agricole din judeţ: 186.000 de hectare de teren agricol, 83.000 de hectare teren arabil, 60.000 de hectare de păşuni şi 40.000 hectare fâneţe, deci 100.000 de hectare de pajişte. „Structura agricolă anuală ar fi undeva între 20% cereale de toamnă, grâu cel mai mult, avem cultura principală la 15.000 de hectare la cartofi, 3000 de hectare sfeclă de zahăr. Suntem primul judeţ ca producţie pe ţară, avem 15.000 de hectare culturi de primăvară - porumb şi orzoaică.

Producătorii de lactate din Covasna sunt convinşi că au un mare atu: hrană sănătoasă de care au parte animalele, un amestec de peste 100 de plante, faţă de maximum două, cum se găsesc în alte părţi ale ţării.

Campania RAPORT DE ŢARĂ Digi24

Timp de 21 de săptămâni, campania RAPORT DE ŢARĂ face radiografia României reale, în aşteptarea regionalizării. În fiecare zi, la orele 9, 13 şi 19, reporterii Digi24 transmit în direct din două judeţe ale ţării, cu atuurile şi punctele lor slabe. Susţine-ţi judeţul în campanie! Indiferent de unde ai fi, intră pe raportdeţară.digi24.ro şi votează judeţul preferat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...