RAPORT DE ȚARĂ. În salina Praid, din Harghita, se tratează anual sute de mii de persoane

Data publicării:
0304salina 20praid-58566

La o primă vedere, comuna Praid nu spune foarte multe și nu te captivează cu frumuseți ieșite din comun. Dar treptat, pe măsură ce înaintezi pe drum, zărești pe margine dâlme albe. Sunt munți de sare, munți care formează relieful localității Praid. Așa s-a format si vestita salină de aici, unde se tratează anual sute de mii de persoane, iar din păcate, majoritatea sunt copii.

247 de scări se coboară pentru a ajunge la o altă lume, subterană. Odată ajunși aici, turiștii nu se plictisesc. Spații de joacă pentru copii, un parc de aventură, un restaurant, o cafenea, chioșcuri, o capelă unde slujesc trei preoți și o cramă. Toate acestea stau la dispoziția celor care intră dimineața în subteran și uită să mai iasă. Nici n-au de ce. În salină au tot ce le trebuie, de la canalizare şi curent până la internet wireless. Intrarea nu e gratis, însă preţul este modic, spun turiştii: 20 de lei pentru adulţi şi 12 lei pentru copii.

De efectele benefice ale salinei au încercat să profite și autoritățile. Au demarat un proiect medical, exact la câteva sute de metri de salină. Din fonduri guvernamentale, în urmă cu câțiva ani, primarul din Praid a reușit să ridice un centru de sănătate, iar leacul principal era, bineînțeles, sarea și apa sărată. Dar după ce a fost ridicat și dotat, municipalitatea s-a trezit că nu mai are bani să-l și dea în folosință și cu atât mai puțin, să-l administreze. Acum centrul stă închis și așteaptă investitori.

N-am primit până acum oferte corespunzătoare. Continuăm acest proces, dar ne-am gândit, ne-am reformulat ideea și ne-am gândit la un parteneriat public privat pentru administrarea acestui complex”, spune Sandor Bokor, primarul comunei Praid.

Pe timpul verii, în Salina Praid intră, în medie, 4.000 de persoane pe zi, în timp ce în sezonul rece numărul acestora scade până la câteva sute. Și pentru că este o mină de sare, aici există încă mineri care exploatează zăcămintele din subteran. Anual se extrag între 120 și 140 de mii de tone de sare industrială care se folosește mai apoi la deszăpezirea drumurilor din Mureș, Covasna și Harghita. Dar trei sferturi din producție pleacă peste hotare, în Serbia și Ungaria.

Campania RAPORT DE ŢARĂ Digi24

Timp de 21 de săptămâni, campaniaRAPORT DE ŢARĂface radiografia României reale, în aşteptarea regionalizării. În fiecare zi, la orele 9, 13 şi 19, reporterii Digi24 transmit în direct din două judeţe ale ţării, cu atuurile şi punctele lor slabe. Susţine-ţi judeţul în campanie! Indiferent de unde ai fi, intră peraportdeţară.digi24.roşi votează judeţul preferat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri