RAPORT DE ȚARĂ. Obiective turistice din județul Neamț

Data publicării:
07032013 20neamt-53484

Religia şi natura sunt două dintre coordonatele principale ale judeţului Neamţ. Cu peisaje măiestre şi mănăstiri seculare, Neamţul este destinaţie turistică pentru sute de mii de turişti.

Una dintre cele mai frumoase zone ale Neamțului e cea a Cheilor Bicazului. Cât vezi cu ochii numai peisaje sălbatice, cascade şi serpentine ameţitoare.

Pereții de calcar ascund peșteri celebre precum Peștera Neagră sau Cascada, dar și avene unice în zonă. Un colț de țară pentru care poate străinii ar fi dispuși să plătească averi. Singurii care par să fi uitat de cât de bogată a fost natura cu această ţară sunt românii.

După aproape 15 kilometri, prin munți, se află Mănăstirea Sihastria, veche de mai bine de 400 de ani.

De lăcașul de cult se leagă nume mari ale ortodoxiei, dar și legende bisericești. Părintele Cleopa, unul dintre cei mai mari duhovnici ortodocși, a așteptat trei zile la poarta mănăstirii, drept ispășire canonică de la starețul lăcașului.

La 46 km de orasul Piatra Neamţ este unul dintre simbolurile judeţului - Cetatea Neamţului. Cetatea a fost construită aproape de vârful cel mai înalt al Culmii Pleşului, în timpul domniei lui Petru Musat I.

Deşi a fost atacată de otomani în repetate rânduri, zidurile au rezistat, iar astăzi a fost transformată în muzeu.

„Cetatea este aşezată pe o stânca, în formă patrulateră neregulată şi pentru locuit. Avea trei rânduri de camere, trei nivele, parterul nelocuibil, iar etajul I, şi II, pentru cei care apărau cetatea în timp de război, în timp de pace şi pentru familiile de domnitori care locuiau la Suceava”, a explicat Gheorghe Maxim, custode Cetății Neamțului.

Timp de doi ani cetatea a fost reabilitată, iar, în 2009, a fost redată circuitului turistic. Turiştii pot vizita acum sala de judecată a cetăţii, sala de sfat, sala armelor şi închisoarea.

Piatra Neamț, punct de atracție pentru turiști

Oraşul reşedinţă de judeţ - Piatra Neamţ, aflat pe Valea Bistriţei, a devenit un punct important de atracţie pentru turişti.

Telegondola reprezintă una din cele mai mari investiții din ultimii ani și este singura din România ce traverseaza un oraș de la un capăt la celalălat în doar câteva minute.

Telegondola a fost inaugurată la sfârșitul anului 2007, iar succesul nu s-a lăsat deloc așteptat: în primii trei ani a avut peste un milion și jumătate de călători.

Telegondola pleacă din zona Gării şi ajunge pe muntele Cozla în doar şapte minute. De pe vârful de munte, oraşul Piatra Neamţ poate fi admirat în toată splendoarea lui. Înconjurat de Lacul Bâtca Doamnei şi Valea Bistriţei, în depărtare se poate vedea chiar şi masivul Ceahlăul.

„Această investiţie trebuie văzută în legătură cu celelalte lucrări care au avut loc pe masivul Cozla şi anume telescaunul, pârtia de schi fiind unul dintre mijloacele de a aduce acolo turiştii, practicanţii sporturilor de iarnă”, a mărturisit Bogdan Puscasu, city manager-ul orașului Piatra Neamț.

În cadrul proiectului a fost amenajată şi o pârtie de schi, dotată cu instalație nocturnă şi tunuri de zăpadă artificială.

Numai iarnă trecută, aproape 300 000 de turişti s-au plimbat cu telegondola şi peste 50 000 cu telescaunul. Investiţiile nu se opresc însă aici. Încă o pârtie de schi, tiroliene dar şi un parc de distracţie vor fi gata până la sfârşitul acestui an.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri