Accident mortal provocat de un șofer în vârstă de 18 ani: Un tânăr a murit, după ce prietenul lui s-a urcat băut la volan

Data publicării:
accident
Accident mortal în Corabia, joi dimineața, provocat de un șofer de doar 18 ani care s-a urcat băut la volan.

Accident mortal în Corabia, joi dimineața, provocat de un șofer de doar 18 ani care s-a urcat băut la volan. Tânărul a intrat cu mașina într-un stâlp, apoi s-a răsturnat. Un pasager, un alt tânăr de 18 ani, a murit și alte trei persoane au fost rănite, printre care și șoferul care a provocat tragedia.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Olt au anunţat că poliţiştii au fost sesizaţi, joi, în jurul orei 7.30, cu privire la faptul că pe DN 54, în oraşul Corabia, a avut loc un accident rutier.

”Din primele verificări, poliţiştii au stabilit faptul că un autoturism condus de către un tânăr de 18 ani, din comuna Orlea, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, a intrat în coliziune cu un stâlp de pe marginea părţii carosabile, ulterior fiind proiectat într-un autoturism parcat şi în gardul unei unităţi spitaliceşti. În urma evenimentului rutier, conducătorul auto şi doi pasageri au necesitat îngrijiri medicale fiind transportaţi la o unitate spitalicească, iar un alt pasager a decedat”, au precizat poliţiştii.

Ei au adăugat că şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum deszăpezeşti maşina în 3 minute. Trucul genial care te scapă de grijă când ninge
Digi FM
“Profetul burselor”, avertisment serios: “Milioane de oameni își vor pierde locurile de muncă și casele”
Pro FM
Andreea Bălan, criticată pentru ținuta mulată de scenă. “Sorry, corpul meu lucrat e foarte potrivit pentru o...
Film Now
Fără machiaj, dar zâmbitoare și într-o super formă. Pamela Anderson, fermecătoare într-o rochie care i-a...
Adevarul
Cum a fost posibilă implicarea Rusiei în alegerile din România: „Rețele din fostul aparat de stat au rămas...
Newsweek
Ajutor la pensie. Pensionarii vor primi, lunar, bani pentru plata facturilor. Care sunt condițiile?
Digi FM
O femeie din București a transformat trotuarul în pârtie de schi. Imaginile au devenit virale
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui CRBL după ce s-a spus că relația lui cu Olga Guțanu e pe butuci din cauza geloziei: „Hai măi...