News Alert 570 de pacienți cu COVID-19 internați în stare gravă, la Terapie Intensivă

Data actualizării: Data publicării:
test covid-19
Ultimul bilanț al cazurilor de Covid-19 Foto: Profimedia Images

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate peste 700 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, iar 40 de pacienți au murit. 570 de persoane sunt internate la ATI.

Până vineri, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.796.973 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.723.129 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 743 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19).

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi,187 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 58.079 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 16.12.2021 (10:00) – 17.12.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 60 de decese, dintre care 20 anterioare intervalului de referință, (29 bărbați și 31 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Buzău, Brașov, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea și Municipiul București.

Dintre cele 60 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 7 la categoria de vârstă 50-59 ani, 17 la categoria de vârstă 60-69 ani, 17 la categoria de vârstă 70-79 ani și 18 la categoria de vârstă peste 80 ani.

56 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 4 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități.

Au fost raportate 20 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Buzău, Giurgiu, Gorj, Mehedinți, Neamț, Vâlcea, înregistrate în lunile octombrie, noiembrie și decembrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 40 de decese.

Din totalul de 60 de pacienți decedați, 46 erau nevaccinați și 14 vaccinați. Cei 14 pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 50-59 ani și peste 80 de ani. 13 dintre pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități, iar pentru 1 pacient nu au fost raportate comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 3.381. Dintre acestea, 570 sunt internate la ATI. Dintre cei 570 de pacienți internați la ATI, 45 au certificat care atestă vaccinarea.
Din totalul pacienților internați, 72 sunt minori, 68 fiind internați în secții și 4 la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 10.914.755 de teste RT-PCR și 5.699.510 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 12.413 teste RT-PCR (5.361 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 7.052 la cerere) și 31.651 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 11.749 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 3.674 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 74.630 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 36 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.100 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.092 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 16 decembrie, 861 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 194.000 lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, a fost întocmit, ieri, un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri