A doua ședință CSAT convocată de Klaus Iohannis într-o săptămână. Războiul din Ucraina, pe ordinea de zi

Data actualizării: Data publicării:
klaus iohannis la mihail kogalniceanu
Președintele Klaus Iohannis. Photo: Inquam Photos/Octav Ganea

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) s-a reunit marţi, la ora 12:00, la Palatul Cotroceni, sub conducerea preşedintelui Klaus Iohannis.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, pe ordinea de zi a şedinţei CSAT au fost incluse subiecte referitoare la evoluţiile privind situaţia de securitate euroatlantică în contextul agresiunii Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei şi implicaţiile pentru România şi măsurile pentru gestionarea integrată a unui eventual flux masiv de refugiaţi/ persoane strămutate pe teritoriul naţional, în contextul securitar internaţional.

Administraţia Prezidenţială precizează că în cadrul şedinţei CSAT urmau să fie analizate şi alte tematici de actualitate din domeniul securităţii naţionale.

O şedinţă a CSAT a avut loc şi joia trecută, având ca temă implicaţiile asupra securităţii euroatlantice în contextul agresiunii Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei.

La finalul reuniunii, şeful statului a afirmat că România nu va fi atrasă în conflictul militar din Ucraina, iar românii nu trebuie să se teamă pentru siguranţa lor.

"Dragi români, ştiu că sunteţi îngrijoraţi de conflictul care are loc nu departe de graniţele ţării noastre, dar vă asigur: niciun român nu trebuie să se teamă pentru siguranţa sa şi a familiei sale", a spus preşedintele Iohannis.

De asemenea, el a subliniat că România este pregătită să facă faţă oricăror consecinţe economice şi umanitare pe care le-ar putea genera un eventual conflict de durată între Rusia şi Ucraina.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...