A fost semnat contractul pentru transportoarele Piranha V

Data actualizării: Data publicării:
Mowag Piranha V

Moment important pentru armata Română. Ministerul Apărării a semnat, astăzi, cu americanii de la General Dynamics contractul de achiziţie pentru 227 de transportoare blindate Piranha V. Acestea pot executa misiuni în orice zonă de relief, indiferent de condiţiile meteo.

Potrivit contractului, primele 36 de transportoare vor ajunge anul acesta în România şi vor fi cumpărate din Elveţia, iar restul de 197 vor fi produse la Uzina Mecanica Bucureşti.

Anul acesta, în România vor ajunge primele 36 de transportoare din cele 227, din care șase vor fi produse în România la Uzina Mecanică București. Contract extrem de important, care duce la înzestrarea Armatei, întoarce în industria de apărare o sumă consistentă, care va putea duce la relansarea unei întreprinderi de tradiție din domeniul industriei de apărare și mă refer la Uzina Mecanică București”, a declarat Mihai Fifor, ministrul Apărării.

„Mulțumesc celor din industria de apărare, care au avut răbdare și nu au distrus acea fabrică. Au suferit și au păstrat-o pentru a avea astăzi cu ce să ne mândrim, că avem ce pune pe masă la un asemenea nivel de colaborare. Felicitări, succes”, a declarat Mihai Tudose, premierul României.

Costul total al programului este de aproximativ 895 de milioane de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Elena Udrea, departe de Adrian Alexandrov. Unde a apărut fostul ministru, aștepta de ani buni să facă asta
Digi FM
Andi Moisescu, reacție neașteptată după ce s-a spus că ar fi divorțat de Olivia Steer. Ce a dezvăluit despre...
Pro FM
Maya, fiica Antoniei, a făcut 15 ani. Solista a mers în Italia, acolo unde puștoaica trăiește, pentru a fi cu...
Film Now
Cum reușește Patrick Duffy, Bobby din „Dallas”, să se mențină în formă la 76 de ani: „Linda mi-a schimbat...
Adevarul
ANAF, invitatul surpriză la nunți și botezuri: „Se va scumpi masa la restaurant”. Ar fi vizat și darul de...
Newsweek
PSD începe demersul pentru eliminarea CASS la pensie. Și mamele ar fi scutite de plata asigurărilor
Digi FM
Soția lui Bruce Willis, noi declarații despre sănătatea îndrăgitului actor: A trebuit să ne adaptăm, avem o...
Digi World
Viață extraterestră mai aproape decât credeam? Descoperire surprinzătoare pe o planetă pitică din sistemul...
Digi Animal World
Panică pe o plajă din Spania. Turiștii au fost evacuați după apariția unei creaturi marine extrem de...
Film Now
Cum fac față fiicele de 11 și 13 ani ale lui Bruce Willis la boala lui debilitantă: "Nu am vrut să creadă că...
UTV
Andi Moisescu a divorțat de Olivia Steer, după 22 de ani de căsnicie