A murit Prinţul Vittorio Emanuele di Savoia, fiul ultimului rege al Italiei

Data publicării:
Vittorio Emanuele di Savoia
Vittorio Emanuele di Savoia a fost alungat din Italia la vârsta de 9 ani, împreună cu toţi descendenţii de sex masculin ai casei regale, prin Constituţia din 1946. Sursa foto: Profimedia Images

Prinţul Vittorio Emanuele di Savoia, fiul ultimului rege al Italiei, a murit sâmbătă la Geneva, în Elveţia, la vârsta de 86 de ani, după un lung exil, a declarat pentru AFP avocatul său Sergio Orlandi, confirmând o informaţie apărută în presa italiană, transmite News.ro.

"Alteţa sa regală, Victor Emmanuel, Duce de Savoia şi Prinţ de Napoli, s-a stins din viaţă în pace la Geneva, înconjurat de familia sa", se arată într-un scurt comunicat al casei regale de Savoia, citat de mass-media, precizând că locul şi data funeraliilor vor fi anunţate ulterior.

Întrebat de AFP, Orlandi a confirmat: "Da, a murit în această dimineaţă".

Victor Emmanuel de Savoia, născut la 12 februarie 1937 la Napoli, a fost şeful Casei de Savoia, care a condus Italia unificată din 1861 până în 1946, şi fiul ultimului rege, Umberto al II-lea, care a deţinut tronul doar din mai până în iunie 1946.

A părăsit Italia la vârsta de 9 ani, alungat împreună cu toţi descendenţii de sex masculin ai casei regale prin Constituţia din 1946 pentru a sancţiona colaborarea bunicului său, Victor Emanuel al III-lea, cu regimul fascist şi semnarea legilor rasiale.

A putut să se întoarcă în Italia abia în decembrie 2002, după ce Parlamentul italian a votat pentru ridicarea exilului său. Pentru a obţine acest lucru, el a trebuit să jure loialitate Republicii, gest pe care a refuzat să-l facă multă vreme.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Prima apariție oficială a Mirabelei Grădinaru alături de Nicușor Dan. Ținuta și gesturile ei au atras toate...
Digi FM
Un tată divorțat a fost găsit mort în casă după o lună în care a consumat doar bere. Fiul său de 16 ani a...
Pro FM
Cine va moșteni averea de sute de milioane de euro a lui Julio Iglesias. Are afaceri de succes, un avion de...
Film Now
Salma Hayek, dans senzual lângă piscină. Cum arată actrița în costum de baie la 58 de ani: „Tu nu...
Adevarul
Imagini incredibile pe străzile unui oraș din Spania. Blocuri de gheață formate în luna iulie de grindina de...
Newsweek
CCR a motivat de ce trebuie să se pună CASS la pensiile peste 3.000 lei. „E obligația pensionarilor”
Digi FM
Ada Galeș, un nou mesaj de pe patul de spital, după ce a fost operată a patra oară: „Am medici...
Digi World
Detaliul pe care-l ignori de cele mai multe ori când folosești mașina de spălat și care-ți poate aduce doar...
Digi Animal World
Val de reacții după ce o femeie a spus că își lasă câinele singur în curte toată ziua: „Vă rog să citiți...
Film Now
Imagini inedite cu Jason Statham,"dintr-o altă viață". Înainte de a fi durul din filmele de acțiune, a luptat...
UTV
Cum arată vila Mihaelei Rădulescu din Monaco, locul unde și-a petrecut 10 ani alături de Felix: „Acum fac...