Aberația sistemului: Un tânăr vindecat de Covid a vrut să doneze plasmă ca să salveze vieți. I s-a cerut să plătească

Adriana Duțulescu Data actualizării: Data publicării:
Pacient vindecat de Covid donează plasmă cu anticorpi
Foto: Profimedia

Un cititor al Digi24.ro, vindecat de Covid, a vrut să ajute și să doneze plasmă cu anticorpi pentru tratamentul altor români aflați în spitale. Ne-a scris însă că s-a lovit de mai multe obstacole în demersul său, inclusiv de unul financiar. Mai exact i s-a spus că trebuie să plătească, și încă o sumă considerabilă, echivalentul prețului a două teste PCR. 

george rizea voluntar donare plasma
George Rizea, donator voluntar de plasmă cu anticorpi

„Numele meu este George Rizea, sunt din Târgoviște, am 33 de ani și m-am vindecat de coronavirus, fiind externat în această săptămână. Dinainte să mă îmbolnăvesc de acest virus eram donator de sânge obișnuit, vârsta și sănătatea permițându-mi acest lucru. În momentul în care m-am vindecat de Covid19, primul meu gând a fost să pot dona plasma pentru a putea ajuta pe oamenii care sunt în situație critică de lupta pe viață și pe moarte. Ei bine, cu toată bunăvoința mea, statul nu îmi permite să pot ajuta, pentru că departamentele lui nu știu unul de celalalt, stânga nu știe ce face dreapta. Astfel, pentru a putea dona, trebuie să ma deplasez cel mai aproape la București, la
centrul de transfuzii din Târgoviște nu există aparatură de separare (a plasmei de sânge - n.r.) pentru că niciuna dintre insituțiile medicale nu a...cerut?!. N-ar fi o problemă să merg până la București. Problema ar fi că există o regulă impusă (probabil de Ministerul Sănătății) prin care oricine, ca potențial donator, să fie obligat să prezinte Centrului de Transfuzii două teste consecutive negative de Covid19, pe care nimeni n-are cum să le prezinte, pentru că la ieșirea din spital nu face nimeni așa ceva, și nici pe banii proprii nu pot să-mi permit să plătesc de 2 ori câte 300 de lei, pentru teste la cerere, ca apoi să merg să donez”, a povestit George Rizea. 

Acesta susține că a sunat la centre de transfuzie din București și Brașov, și i s-a explicat că protocolul presupune ca persoana care dorește să doneze plasmă să se prezinte la centru cu rezultatele negative a două teste consecutive.

„Statul își pune singur piedici, cu toată bunăvoința din păcate nu pot plati din fonduri proprii toate aceste sume. Este valabil
pentru oricine dorește sa doneze„ spune tânărul din Târgoviște. 

Problema este dată de faptul că protocolul de recoltare impus de Ministerul Sănătății stipulează necesitatea existenței a două teste consecutive PCR care să ateste că donatorul de plasmă s-a vindecat de Covid. Testele erau efectuate până acum, și unele spitale sunt în continuare, efectuate înainte de externarea pacientului. În cazul spitalului din Târgoviște, unde a fost internat timp de 16 zile George Rizea, acest lucru nu s-a întâmplat. 

Tânărul susține că a fost externat cu simple analize de sânge. 

„Este mare nevoie de donatori de plasmă”

Doctorul Alexandra Bornea, care coordonează Centrul de Transfuzie Sanguină Arad, a explicat pentru Digi24.ro că, într-adevăr, protocolul donării presupune existența celor două teste negative, însă nu s-a confruntat până acum cu o situație în care pacientul să fi fost externat fără testare. 

Alexandra Bornea a spus că, dacă există situații în țară unde spitalele nu mai efectuează testele la externare, pentru a nu descuraja persoanele care vor să doneze plasmă, ar trebui modificat regulamentul de recoltare, astfel încât testele Covid să fie efectuate gratis pentru cei care vor să doneze plasmă și nu au aceste teste efectuate în spitalul unde au fost internați. 

”Există criteriile de eligibilitate pe care ca medic ești responsabil să le respecți. Să vină pacienți care au în continuare virusul este un risc epidemiologic. Cei care au gândit normele, exact la situația asta s-au gândit, să știi dacă donatorul s-a vindecat, de aceea este nevoie de aceste teste negative”, a spus doctorul Bornea. 

Aceasta a ținut să sublinieze că este mare nevoie de donatori de plasmă, pentru că a crescut numărul de bolnavi în stare gravă. „La început noi nu am avut solicitări de plasmă pentru Spitalul Județean, dar în ultimele zile am dat preponderent la noi pentru că au crescut cazurile grave și aici. Chiar sunt îngrijorată și vreau să recoltez cât mai mult și nu vreau să fiu în situația de a nu avea plasmă”, a spus Alexandra Bornea. 

Plasma de la un donator vindecat COVID-19 se administrează doar pacienților critici infectați confirmați cu această boală, având vârsta de cel putin 18 ani.

Potrivit Ministerului Sănătății, pacienții care pot beneficia de anticorpii din plasmă trebuie să îndeplinească anumite criterii. Procedura de donare a plasmei durează aproximativ o oră, potrivit medicului.

„Trece printr-o consultație. Îi facem multe analize, inclusiv titrul (concentrația) de anticorpi. Eu zic că e foarte bine să știe dacă are anticorpi în cantitate suficientă, dacă e protejat sau nu”, a explicat pentru Digi24.ro directorul Centrului pentru Transfuzii București, doctorul Doina Goșa.

Există două tipuri de donări: prin plasmafereză, cu ajutorul unui echipament, și donare standard. Donarea și testarea se pot face numai în centrele de transfuzii iar pacienții trebuie să treacă prin filtre de eligibilitate. Cei care donează beneficiază de 7 tichete de masă, reducere pe transportul în comun 50% și ziua liberă la serviciu. În țară sunt 41 de centre de donare, dar echipamente de plasmafereză au doar 19. Însă toate pot face plasmă COVID prin donare standard, potrivit directorului Centrului de Transfuzii București.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amenda pe care o primesc românii care nu pot justifica banii cash. În Europa se dau sancţiuni uriaşe
Digi FM
Femeia care a renunțat la deodorant, șampon și pastă de dinți. Soluția pe care a găsit-o pentru igienă...
Pro FM
Justin Bieber ar avea datorii de milioane de dolari, potrivit apropiaților: „Se confruntă cu propriii demoni”
Film Now
Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în supermarket, aveam căruciorul plin cu...
Adevarul
Trump îşi arată „prietenia” faţă de Putin printr-o invitaţie directă de a cuceri Ucraina. Europa, în alertă
Newsweek
Care pensionari trebuie să restituie bani din pensie? Ministerul Muncii a dat ordinul
Digi FM
O româncă a fost bătută și umilită de personalul unui hotel din Turcia: „Eram în şoc. Am început să plâng...
Digi World
Ce este sindromul inimii frânte și cât de periculos este. O despărțire sau pierderea unei persoane dragi face...
Digi Animal World
Un animal misterios le dă fiori oamenilor din Colorado: „Ar putea fi un Chupacabra?”. Imaginile sunt virale
Film Now
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...