Video Cel puțin 12 victime, dintre care 9 copii, într-un accident în care au fost implicate un micobuz și un atutoturism

Data actualizării: Data publicării:
accident microbuz bihor
Cel puțin 9 copii și trei adulți au fost răniți într-un accident în Bihor. Foto: Captură video

Un accident grav, soldat cu cel puțin 14 victime, a avut loc vineri, pe DN 76, în localitatea Petrileni. În coliziune a fost implicat un microbuz în care erau 18 copii și un autoturism, a informat ISU Bihor.

În total, 24 de persoane au fost implicate în accident. Mai multe echipaje de pompieri și Ambulanțe au sosit la fața locului.

"Pompierii militari bihoreni acţionează pentru salvarea victimelor unui accident rutier produs pe DN 76, pe raza localităţii Petrileni, eveniment în care sunt implicate 24 persoane aflate într-un un microbuz şi un autoturism", a anunţat purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, Camelia Roşca.

Potrivit acesteia, cele 20 de persoane care se aflau în microbuz şi 4 în autoturism au fost evaluate şi asistate medical. În microbuz se aflau 18 copii şi 2 adulţi, din care 9 copii, aflaţi în cod verde medical şi şoferul microbuzului au fost asistaţi medical, urmând să fie transportaţi la spital.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

"Din cele 4 persoane aflate în autoturism, două au suferit răni grave şi două au fost rănite uşor. După acordarea îngrijirilor care se impun tuturor celor 14 victime, echipajele medicale şi pompierii militari le vor transporta la spital. Situaţia este în dinamică", a mai precizat Camelia Roşca.

Împrejurările în care s-a produs accidentul urmează să fie stabilite din cercetările poliţiştilor care se află la faţa locului.

În ceea ce priveşte persoanele rănite, din primele date, în urma accidentului rutier, 14 persoane (10 din microbuz şi 4 din autoturism) au suferit diverse leziuni, majoritatea aparent uşoare.

Traficul rutier se desfăşoară pe o bandă, alternativ.

Editor : D.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri