Alertă în Târgovişte. Un leu se plimbă liber prin oraș. Ro-Alert: „Rămâneți în locuințe”

Data actualizării: Data publicării:
Lion crossing the highway
Un leu se plimbă liber într-un cartier din Târgoviște FOTO: Getty Images

Locuitorii orașului Târgoviște au fost alertați, joi dimineață, prin sistemul Ro-Alert, că un leu se plimbă liber într-un cartier al orașului. Oamenii au fost sfătuiți să rămână în casele lor. La scurt timp a venit și un al doilea mesaj prin care era anunțată prezența leului în altă zonă.

ACTUALIZARE ORA 22:00 Acţiunile de căutare a leului în Târgovişte au fost sistate joi după-amiază, dar zona unde prezenţa animalului a fost semnalată va fi în continuare monitorizată de poliţişti şi jandarmi, a anunţat, joi seara, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Dâmboviţa, într-o postare pe Facebook.

"Acţiunile de căutare s-au sistat în jurul orei 17:20, după aproximativ 6 ore, fără identificarea vreunui animal sălbatic. În continuare, zona unde a fost semnalată prezenţa leului este monitorizată de echipe mixte, jandarmi şi poliţişti, pentru a se putea interveni prompt în situaţia posibilei apariţii a acestuia", precizează IJJ Dâmboviţa.

Leul a fost căutat cu câini și drone

La căutări au fost folosiţi şi câini de vânătoare şi drone.

"Jandarmi, poliţişti, pompieri, poliţişti locali şi reprezentanţi ai AJVPS şi DSVSA Dâmboviţa, sub autoritatea Instituţiei Prefectului Judeţul Dâmboviţa au acţionat astăzi, 12 mai a.c., ca urmare a sesizărilor prin numărul unic de urgenţă 112, pentru căutarea unui leu, a cărui prezenţă a fost semnalată pe un câmp între cartierul Priseaca şi municipiul Târgovişte. Acţiunile de căutare au fost concentrate în zona cu vegetaţie de pe câmpul din vecinătatea şoselei de centură a municipiului Târgovişte, unde a fost semnalată ultima dată prezenţa animalului sălbatic fiind folosite drone care au survolat zona şi doi câini de vânătoare", informează IJJ Dâmboviţa.


Știre inițală:

Primul mesaj RO-ALERT a fost dat la ora 10,52 şi avertiza cu privire la prezenţa leului în cartierul Priseaca.

„A fost semnalată prezenţa unui animal sălbatic (leu) în mun. Târgovişte, cartier Priseaca, zona staţia peco Helene! Evitaţi zona, rămâneţi în locuinţe! Păstraţi distanţa faţă de animal şi nu încercaţi să vă fotografiaţi cu acesta” - este mesajul transmis prin RoAlert de ISU Dâmbovița.

Al doilea mesaj a fost dat la 11,34 şi anunţa prezenţa leului în zona Romlux, în apropiere de prima locaţie.

Grădina Zoo Târgovişte anunţă că leii pe care îi are sunt în cuşti.

"Leii pe care noi îi avem sunt în maximă siguranţă, avem două perechi de lei. Nu a scăpat de la noi niciun animal", a declarat, pentru AGERPRES, directorul de la Grădina Zoo Târgovişte, Florina Pârvulescu.

Un cetăţean a sunat la 112, joi, şi a anunţat că a văzut un leu în cartierul Priseaca din Târgovişte, în apropierea unei benzinării. Ambele zone unde s-a semnalat prezenţa leului sunt la ieşirea din Târgovişte.

Se pare că leul ar aparține unui cetățean din zonă și ar mai fi scăpat din curte și anul trecut.

Căutările au fost sistate în cursul după-amiezii, dar zona e monitorizată în continuare

 

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ţara în care limba română este cea mai profitabilă. Se oferă salarii de peste 83.000 de euro vorbitorilor
Digi FM
Bella Hadid, picioare parcă interminabile într-o pereche minusculă de pantaloni mulați. Nu a renunțat la...
Pro FM
Ricky Martin, imagini rare cu trei dintre copiii săi. Fanii, cuceriți de fiica lui, care are doar șase ani...
Film Now
Scandal în familia lui Nicolas Cage. Actorul, dat în judecată de fosta iubită, care îl acuză de neglijență în...
Adevarul
Care este cel mai dureros mod de a muri, potrivit științei
Newsweek
Informația de aur care îți aduce bani în plus la pensie. Ce documente trebuie să depună pensionarii?
Digi FM
Alina Sorescu, despre momentul în care a plecat de acasă cu copiii și a inițiat divorțul: "Dacă plecam fără...
Digi World
Adevărul despre plicurile de ceai pe care le folosește toată lumea. Ce au descoperit în ele oamenii de știință
Digi Animal World
Un câine abandonat într-o parcare a emoționat milioane de oameni. Mesajul pe care îl avea prins de zgardă...
Film Now
A rupt tăcerea după 30 de ani. Sharon Stone a spus cine este producătorul care a sfătuit-o să întrețină...
UTV
Rux și Opulență, atac dur la adresa lui Mihai Trăistariu: „Ești un penibil și vei rămâne un penibil!”