Arafat, despre explozia din Crevedia: „Seamănă cu accidentul de la Mihăilești. Nu se compară cu Colectiv”

Data publicării:
raed arafat
Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a declarat că ce s-a întâmplat la Crevedia, unde o stație GPL a explodat, se aseamănă cu accidentul de la Mihăilești”, din 2004, unde 18 persoane au murit și alte 13 au fost rănite după explozia unui camion încărcat cu azotat de amoniu, „nu cu Colectiv”. 

„Sunt ţări mult mai mari decât România şi posibilitatea de oferire de locuri a fost zece, două, trei, patru, pentru că asta este problemă cu paturile pentru arşi peste tot, indiferent câte faci în astfel de situaţie, cum era situaţia de astăzi, cum era situaţia când am avut 150 şi ceva de de răniţi la Colectiv, atunci clar că trebuie să decongestionezi într-o formă sau alta. Numai că de această dată şi nu putem să o comparăm, nu se compară, nu e un incident egal cu ce a fost la Colectiv, mai degrabă cu ce a fost la Mihăileşti”, a mai spus Arafat.

În 2004, în Mihăilești, județul Buzău, 18 persoane şi-au pierdut viaţa, printre care şi şapte pompieri şi doi jurnalişti, iar alte 13 victime au ajuns în stare gravă la spital, după ce un camion încărcat cu azotat de amoniu a explodat.

Șeful DSU a explicat că „transferurile s-au făcut mult mai rapid şi asta este pentru că după Colectiv, şi asta prin intervenţia României chiar, s-au creat mecanisme la nivelul protecţiei civile europene, care ne-au permis să acţionăm mult mai rapid”.

„De la activare au fost discuţii, discuţii între noi şi diferite ţări, discuţii la nivelul comisiei şi s-au creat mecanisme clare pentru multiple victime, pentru arşi în mod deosebit. Există şi echipă de evaluare. Dacă noi nu-i transferam în primele 24 de ore, altă abordare era să vină o echipă de evaluare, dar atunci transferul întârzia. Şi atunci noi ne-am bazat pe locurile oferite şi medicii noştri care au ales cei care trebuie să plece şi au fost trimişi”, a adăugat Raed Arafat.

Şeful DSU a mai fost întrebat pe cine consideră vinovatul moral pentru această explozie.

„Când se întâmplă aşa ceva trebuie să vedem locul în care s-a întâmplat şi condiţiile care au produs accidentul, cine l-a generat sau cum a fost generat. Un lucru este evident, nu a fost respectată legislaţia, nu au fost respectate condiţiile. Este o staţie care legal este închisă. Au comunicat ei că nu mai au activităţi, dar după care nu ştiu ce alte subterfugii au găsit ca să nu mai fie în competenţa Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Deci aici trebuie văzut ce s-a făcut acolo şi asta nu mai e treaba noastră. Este treaba procuraturii să verifice ce a fost, care sunt responsabilităţile clare şi cui trebuie să fie adresate aceste responsabilităţi care au dus în final la apariţia acestei tragedii. În final, pompierii nu au făcut decât să reacţioneze, să controleze o situaţie, adică au reacţionat după ce cineva nu a respectat regulile şi după ce a apărut prima explozie”, a mai declarat Arafat.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Putin e pe moarte! Anunţul lui Zelenski zguduie lumea, zvonurile despre boala preşedintelui au fost...
Digi FM
Cum arată o nuntă la talibani. Detaliul care a atras atenția oamenilor: „Nu am zărit nicio femeie”
Pro FM
Duffy, prima apariție la cinci ani de când a dezvăluit că a fost răpită, drogată și violată. Cum arată la 40...
Film Now
Cum arată fiica de 30 de ani a lui Mr. Bean. Lily e pictoriță, după ce a încercat să facă dans burlesque și...
Adevarul
Cum arată casa din India, ridicată fără ciment, pentru a rezista 1.000 de ani. Secretele unei tehnici...
Newsweek
Pensiile la Mica Recalculare cresc doar la vară. Datele pensionarilor nu pot fi introduse OFICIAL
Digi FM
Adrian Mutu: "Aş fi putut câştiga Balonul de Aur dacă nu consumam cocaină”
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Lily, unica fiică a lui Rowan Atkinson, despre divorțul părinților ei, după 24 de ani de mariaj: "Am trecut...
UTV
Megan Fox a devenit mamă pentru a patra oară! Actrița și Machine Gun Kelly, părinți în mijlocul unui scandal